Zsolt Nemeth, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe din Parlamentul ungar, a declarat că alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României creează oportunităţi noi pentru întărirea legăturilor "care au stagnat pentru aproape trei ani".

El a menţionat că acest lucru este şi în interesul maghiarilor din Transilvania, arată Politics.hu.

Pe de altă parte, Balazs Izsack, preşedintele Consiliului Naţional Szekler, a spus ca organizaţia pe care o conduce s-a luptat pentru autonomia Ţinutului Secuiesc folosind mijloace democratice, iar sprijinul autorităţilor din Ungaria a fost foarte important.

Recent, acesta a lansat o iniţiativă în care a cerut sprijin din partea Uniunii Europene pentru regiunile culturale.

El a notat că Executivul european a respins proiectul, însă Consiliul National Szekler a contestat decizia la Curtea Europeana de Justiţie. Guvernul ungar şi-a exprimat sprijinul pentru aceasta iniţiativă, în timp ce România, Slovacia şi Grecia au ţinut partea Comisiei Europene.