Formaţia orădeană de fotbal FC Bihor a obţinut miercuri prima victorie din deplasare în actuala ediţie de campionat. "Roş-albaştrii" s-au impus la Motru cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei locale Minerul, după ce la pauză conduceau cu 2-0.

Meciul a contat pentru etapa a X-a, penultima, a Seriei a II-a a Ligii a II-a, iar golurile au fost marcate de Raymond Lukacs, de două ori, pentru FC Bihor, în minutele 2 şi 8, respectiv de Raul Speroni, în minutul 55, pentru gazde.

Partida s-a desfăşurat pe un teren greoi, din cauza ploilor căzute în ultimele zile.

FC Bihor a început foarte bine jocul şi deja încă din minutul 2 a reuşit să marcheze. Atunci, Sfârlea a şutat din interiorul careului la colţul scurt, portarul Daniel Popescu a respins în faţă, iar Raymond Lukacs a reluat din 3-4 metri, deschizând scorul.

Nu au trecut decât şase minute şi în minutul 8 elevii antrenorului Gheorghe Ghiţ s-au desprins, înscriind golul al doilea, prin acelaşi atacant, Raymond Lukacs. Atunci, la o pasă înapoi până la D. Popescu, acesta a degajat greşit până în picioarele lui R. Lukacs, care a luat balonul, l-a driblat pe portar şi a înscris în poarta goală.

La pauză s-a intrat cu avantajul de două goluri al bihorenilor, iar în repriza a doua s-a consemnat o singură reuşită, aparţinând gazdelor, care au redus din handicap în minutul 55. La acea fază, Speroni a deviat cu capul din careul mic, un balon trimis din corner de Răduca.

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, astfel, că FC Bihor a câştigat trei puncte importante în această etapă, puncte care o face să mai respire şi să privească încrezătoare ultima etapă a turului.

"A fost un joc influenţat de starea gazonului, am reuşit să marcăm repede, am avut 2-0 în prima repriză şi ne-am făcut jocul uşor. Una peste alta, a fost un joc în care am muncit şi am obţinut cele 3 puncte", a declarat la finalul meciului tehnicianul Gheorghe Ghiţ.

Echipa aliniată de antrenorul Ghiţ în acest meci a fost: Smaranda - A. Achim, Letan, Fl. Lazăr (ctp.), Lupu - Haş (min. 43 M Popa), Sfârlea, S. Ianc (min 89 Ţoca) - Bic, Fl. Pop şi Raymond Lukacs (min 82 Zsombor Lukacs).

De partea cealaltă, pentru Minerul Motru au jucat: D. Popescu - Traşcă, Dicu (cpt.), A. David, C. Laurenţiu (min. 33 Neacşu) - I. Stanciu, Speroni, Unguru - Răduca, Trifu, Buciuman. Antrenor: Gabriel Zahiu.

Meciul a fost arbitrat de: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti) - Andrei Simonis (Bucureşti) şi Vasile Dan Popescu (Buzău).

În urma acestei victorii, FC Bihor a acumulat 11 puncte, a urcat un loc în clasament şi va juca în ultima etapă din tur pe teren propriu, sâmbătă, în compania formaţiei FC Olt.


Alte rezultate din etapa a X-a a Ligii a II-a, Seria a II-a:

Metalul Reşiţa - FC Universitatea Craiova 1-0
Olimpia Satu Mare - CS Mioveni 1-1
FC Olt Slatina - UTA Arad 1-0
CS Universitatea Craiova - CSM Râmnicu Vâlcea 3-1

Clasament:

1 CS Universitatea Craiova 10 6 3 1 13-7 21
2 Gloria Bistriţa 9 5 2 2 11-6 17
3 Universitatea Craiova 10 4 4 2 9-6 16
4 CS Metalul Reşiţa 10 5 1 4 14-12 16
5 CSM Râmnicu Vâlcea 10 4 3 3 15-12 15
6 FC Olt Slatina 10 4 3 3 9-7 15
7 FC Olimpia Satu Mare 10 3 5 2 9-9 14
8 ASA Târgu Mureş 9 3 4 2 8-6 13
9 FC Bihor Oradea 10 3 2 5 10-13 11
10 CS Mioveni 10 2 4 4 9-13 10
11 FC UTA Arad 10 2 2 6 7-14 8
12 CS Minerul Motru 10 1 1 8 5-14 4