Baschetbalistele de la Universitatea CSM Oradea au obținut vineri, în Arena „Antonio Alexe", prima victorie din 2015. În cadrul unui joc desfășurat în devansul etapei a XXIII-a, elevele antrenoarei Adriana Niculescu au învins formația de pe ultimul loc, CS Rapid București, cu scorul de 57-51.

Partida a început echilibrat, cu primele zece minute încheiate la egalitate, 16-16. În sfertul secund, oaspetele au trecut chiar la conducere, după ce au marcat 15 puncte, față de numai 9 ale orădencelor.

După pauza mare, jucătoarele de la Universitatea CSM au revenit spectaculos și au câștigat sfertul III cu 19-9, iar în ultimele zece minute s-au impus cu 13-11, astfel că rezultatul final al jocului a fost 57-51, ceea ce înseamnă cea de-a treia victorie din acest sezon pentru orădence, care cel puțin pentru o zi au urcat în clasament, până pe locul XII.

Cea mai bună marcatoare din formația orădeană a fost Fila Smith, autoare a 17 puncte, în timp ce Alexandra Vlaicu, cu 13 puncte, a secondat-o. De la giuleștence, Roxana Bejan a fost principala marcatoare, tot cu 17 puncte.


Universitatea CSM Oradea  - Rapid București 57 - 51 (16 - 16, 9 - 15, 19 - 9, 13 - 11)
Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 48
Arbitri: Alin Dragoș și Gabriela Istvan
Comisar FRB: Takacs Karoly

Marcatoare Universitatea CSM: Fila Smith 17 puncte, Alexandra Vlaicu 13, Quentori Alford 12, Cristina Badi 7, Ruxandra Chiș 6 și Adelina Gabriela Șerb 2 puncte.

Marcatoare Rapid București: Roxana Bejan 17 puncte, Natalia Burlakova 15, Ana Cuatu 11, Mariana Elena Constantin 6 și Gabriela Vlad 2 puncte.

În această săptămână, alte două partide s-au desfășurat în devans din etapele a XXIII-a și a XXIV-a a Ligii Naționale de baschet feminin. Astfel, marți, la Alexandria, gazdele de la CSBT au învins clar echipa Nova Vita Tg. Mureș, iar joi, CS Municipal Târgoviște a învins și mai clar Universitatea Cluj.


Meciuri în devans din Liga Națională de baschet feminin:

Marți, pentru etapa a XXIII-a:

CSBT Alexandria - CS Nova Vita 73-46

Joi, pentru etapa a XXIV-a:

CS Municipal Târgoviște -  Universitatea Cluj-Napoca 108-43

Vineri, pentru etapa a XXIII-a:

Universitatea CSM Oradea - CS Rapid București 57-51

În acest week-end însă, sâmbătă mai exact, sunt programate și jocurile din etapa a XXI-a a Ligii Naționale de baschet feminin. În cadrul acestei runde, Univ. CSM Oradea va evolua din nou pe teren propriu, la Arena „Antonio Alexe", cu începere de la ora 12.30, cu Universitatea Alba Iulia. Cum formația din Alba Iulia este una dintre fruntașele clasamentului, meciul se anunță la discreția oaspetelor, care pornesc favorite certe. Între celelalte jocuri ale acestei etape se mai remarcă disputa de la Sfântu Gheorghe, dintre ACS Sepsi SIC  și Olimpia CSU Brașov.


Etapa a XXI-a a Ligii Naționale de baschet feminin:

Sâmbătă:

Ora 12.00  Univ. Goldiș ICIM Arad - CS Rapid București

Ora 12.30 Universitatea CSM Oradea - CS Universitatea Alba Iulia

Ora 14.30  SCM CSS Craiova - CS Municipal Târgoviște

Ora 15.00 CS Nova Vita - BCM Danzio Timișoara

Ora 18.00 CSBT Alexandria - CS Municipal Satu Mare

Ora 18.00 ACS Sepsi SIC - Olimpia CSU Brașov

Ora 18.30 CS Phoenix Galați - Universitatea Cluj-Napoca


Clasament:

1.

CS Municipal Târgoviște

18/3

39

2.

ACS Sepsi SIC

18/2

38

3.

CSBT Alexandria

14/7

35

4.

CS Universitatea Alba Iulia

15/4

34

5.

Univ. Goldiș ICIM Arad

15/4

34

6.

Olimpia CSU Brașov

13/7

33

7.

CS Phoenix Galați

12/8

32

8.

BCM Danzio Timișoara

9/10

28

9.

CS Municipal Satu Mare

8/12

28

10.

CS Nova Vita

7/14

28

11.

Universitatea Cluj-Napoca

5/16

26

12.

Universitatea CSM Oradea

3/18

24

13.

SCM CSS Craiova

3/17

23

14.

CS Rapid București

1/19

21