Potrivit unui ordin comun al Ministerului Mediului şi al Agriculturii, pescuitul în scop comercial, recreativ sau sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoate acvatice vii în habitatele piscicole naturale este interzis, începând de duminică, 9 aprilie, până la data de 7 iunie, inclusiv. 

În Bihor, ordinul declară zone de protecţie pentru resursele acvatice vii din râul Crişul Repede, zona aval golf Sântion, până la localitatea Tărian, priza de captare canalul Crişurilor Tărian şi segmentul Crişului din Sântion, 500 m aval şi amonte de priza de apă a staţiei de sortare, balastieră, Aquaserv Sântion.

Totuşi, potrivit ordinului ce stabileşte perioade şi zone de prohibiţie a pescuitului, activitatea va fi permisă în apele care constituie frontieră de stat până pe data de 24 aprilie, zi în care începe prohibiţia şi în apele de frontieră, relatează G4Media, citând Agrepres.

Astfel, pe Dunăre, pe tronsonul care constituie frontiera de stat româno-bulgară şi pe Tisa, segmentul de frontieră româno-ucrainean, inclusiv în Golful Musura, situat între ieşirea în Marea Neagră a braţelor Chilia şi Sulina, prohibiţia pescuitului va începe pe 16 aprilie şi se va încheia pe data de 30 mai, arată aceeaşi sursă.

"Pentru lacurile de acumulare destinate producţiei de energie electrică, în perioadele de prohibiţie este interzisă scăderea dirijată a nivelului apei, în scopul asigurării protecţiei zonelor de depunere a icrelor, cu excepţia considerentelor de prevenire a calamităţilor naturale", se menţionează în actul normativ amintit.

În perioada prohibiţiei, cei aproape 1.100 de pescari din Detlta Dunării ale căror venituri depind exclusiv de resursa piscicolă vor putea captura doar scrumbie şi nu vor primi compensaţii financiare, cum primesc pescarii din alte state europene.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!