Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a intrat, luni, în greva foamei, deoarece populaţia nu are căldură în apartamente, iar administraţia locală nu a fost sprijinită de Guvern în asigurarea fondurilor necesare pentru cumpărarea combustibililor necesari la pregătirea agentului termic.

"Este o soluţie extremă, pentru o situaţie extremă. Este inadmisibil ca aproape 10.000 de oameni să fie lăsaţi pradă frigului. Din păcate, toate intervenţiile făcute la nivelul Guvernului nu şi-au găsit ecou. Sunt consternat că, în cursul lunii octombrie, au fost alocate din Fondul de rezervă al Guvernului sume de bani foarte mari, aproape 380 milioane de lei, pentru localităţi care nu au costuri atât de ridicate pentru producerea agentului termic, iar municipiul Brad nu se regăseşte printre acestea", a declarat primarul municipiului Brad.

Edilul susţine că fondurile minime pentru producerea energiei termice în municipiul Brad ar trebui să fie de circa 3 milioane de lei, pentru această iarnă, suma fiind imposibil de acoperit de la bugetul local. Banii au fost solicitaţi Guvernului printr-un proiect de hotărâre ce a fost înaintat la sfârşitul lunii octombrie, primarul afirmând că a informat mai multe ministere despre situaţia de la Brad încă din luna august.

Primarul a convocat Consiliul Local, luni, în şedinţă extraordinară, şi a anunţat consilierii despre decizia luată. El a spus că intră în concediu de odihnă pentru perioada în care se va afla în greva foamei şi a delegat atribuţiile sale către viceprimarul localităţii.

Protestul primarului se va desfăşura în biroul său din sediul Primăriei Brad, unde a fost instalat un banner de culoare portocalie pe care este scris, cu negru, "greva foamei".

"Poate culoarea va sări în ochi guvernanţilor noştri şi sper ca la prima şedinţă de Guvern să se aloce sumele de bani suficiente pentru ca să putem asigura căldura în apartamente. Poate că mai au un dram de suflet cei care gestionează problematica României şi că vor înţelege că, la Brad, nu există alternativă pentru încălzire. Nu avem gaz metan, nu sunt coşuri de fum la blocuri, iar sistemul electric nu poate face faţă consumului. Am încercat, de trei luni de zile, prin intervenţii la Guvern, la Ministerul Administraţiei şi Internelor, am trimis zeci de memorii, dar niciunul nu şi-a găsit rezolvare. Este o situaţie extrem de gravă. Poate va auzi primul ministru că există undeva, în România reală, un oraş în care oamenii mor de frig", a adăugat primarul din Brad.

Costul de producţie al unei gigacalorii în municipiul Brad se ridică la 831 de lei, tariful fiind cel mai mare din ţară. Preţul este influenţat de faptul că energia termică este produsă pe bază de păcură, fără cogenerare.

Populaţia din Brad ar urma să achite pentru o gigacalorie 295 de lei, iar diferenţa de 536 de lei ar trebui acoperită de la bugetul local, dar autorităţile nu dispun de aceşti bani.

În Brad mai sunt racordate la sistemul centralizat circa 3.000 de apartamente, în care se apreciază că locuiesc circa 10.000 de persoane.