Amplasamentele în care vor putea fi comercializate produsele specifice zilei de 1 Martie, perioada în care acestea pot fi vândute, dar şi măsurile pe care comercianţii vor trebui să le respecte au fost stabilite printr-o Dispoziţie dată de primarul Ilie Bolojan, au anunţat miercuri reprezentanţii Primăriei.

Primăria a stabilit că vânzarea trebuie să aibă loc în perioada 23 februarie - 2 martie. "Prin dispoziţia aprobată se admite folosirea mobilierului stradal, respectiv a tonetelor, acoperite în caz de vreme nefavorabilă cu pavilioane sau umbrele. Nu se admite însă, comercializarea de flori în cutii de carton şi acoperirea tonetelor cu folii de plastic sau material textil", se arată într-un comunicat al Primăriei.

Comercianţii care-şi doresc un amplasament într-una dintre zone trebuie să depună o cerere la Centrul de Relaţii cu Publicul de la camera 23 a Primăriei, însoţită de codul unic de identificare al firmei până pe 21 februarie. "După centralizarea cererilor, aprobarea locurilor se va face în data de 22 februarie 2011, de către o comisie constituită din reprezentanţi ai Administraţiei Imobiliare Oradea", se mai arată în informarea municipalităţii.

Mărţişoarele, florile şi cadourile vor putea fi comercializate pe: strada Republicii nr. 2 (zona str. I. Vulcan-str. Moscovei - 15 locuri x 2 mp), Republicii nr. 4 (zona Moscovei - Aurel Lazar - 15 locuri x 2 mp), Republicii nr. 6 (zona Aurel Lazăr - R.Ciorogariu - 15 locuri x 2 mp), Republicii nr. 8 - 10A (zona R. Ciorogariu - M. Eminescu - 15 locuri x 2 mp), Republicii nr. 12-22 (zona M. Eminescu - G. Dima - 15 locuri x 2 mp). Municipalitatea anunţă că pe zona pietonală a străzii Republicii, tonetele vor fi puse pe mijlocul străzii.

Mărţişoare vor putea fi cumpărate şi din: Republicii nr. 26 (colţ cu Dunării - 2 locuri x 2 mp), Republicii nr. 28 (zona parohia catolică - 5 locuri x 2 mp), Republicii nr. 30 (platou magazin Crişul - 15 locuri x 2 mp, cu menţiunea că pe platoul de la Crişul se vor comercializa numai mărţişoare şi flori), Piaţa Unirii (zona staţiei de tramvai - 15 locuri x 2 mp), Decebal - colţ cu Primăriei (5 locuri x 2 mp), Calea Aradului (zona Grădiniţei 44 - 10 locuri x 2 mp), aleea de acces între Menumorut şi Bulevardul Decebal (15 locuri x 2 mp), Nufărului (platou Piaţa Nufărului -15 locuri x 2 mp), Corneliu Coposu (platoul din faţa Pieţei Rogerius - 15 locuri x 2 mp), aleea de acces între Transilvaniei şi Predeal (10 locuri x 2 mp), Piaţa Magnoliei (zona cinema Patria - 10 locuri x 2 mp), Războieni (staţia de autobuz Bunexim - 3 locuri x 2 mp), Piaţa Cetăţii nr. 4 (platoul din faţa Pieţei Cetate - 20 locuri x 2 mp).