Primăria a început miercuri amenajarea terenului viran din bulevardul Decebal, situat între intersecţia cu strada Primăriei şi blocurile ANL.
"Se vor face lucrări de decapare a terenului, transport pâmânt şi însămânţare cu gazon. Totodată, vor fi reamenajate cu locuri cu nisip şi vor fi bordurate cele două spaţii de joacă pentru copii din zona blocurilor ANL", se arată într-un comunicat al municipalităţii.
Reprezentanţii Primăriei au mai anunţat că prin amenajarea spaţiului verde, care până de curând era acoperit cu bălării, suprafaţa de zonă zonă verde a oraşului va creşte cu aproximativ 3.500 de metri pătraţi.
Lucrările sunt executate de firma Adenandra în baza contractului de prestări servicii privind întreţinerea, amenajarea şi extinderea zonelor verzi în municipiu. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 5.000 de lei.
Pe de altă parte, municipalitatea a anunţat că lucrările de curăţare a şanţului de colectare a apelor meteorice din strada Ogorului, între cartierul Europa şi hipermarketul Real au fost finalizate miercuri, 1 iunie. Lucrările au fost făcute de 15 deţinuţi din Penitenciarul Oradea.
Din şanţul de colectare, lung de 800 de metri, au fost ridicate 20 de tone de reziduuri, care au fost transportate la halda ecologică Eco Bihor.
Municipalitatea a mai precizat că asistaţii sociali au făcut în această săptămână curăţenie în Cimitirul Municipal şi în jurul acestuia, dar şi pe zona de promenadă a străzii Mareşal Averescu.