Duminică, după orele prânzului, primăria comunei Drăgăneşti a fost "ţinta" unui eveniment care s-ar dori perpetuu. Este vorba de o manifestare de suflet de Ziua Naţională a României - a preşcolarilor şi şcolarilor Şcolii Gimanziale Viorel Horj din Drăgăneşti.

Elevii, coordonaţi de directoarea Ioana Gudiu şi de cadrele didactice Viorica Dărăban (prof. Limba Română), Dorel Frai (Istorie-Geografie), Amalia Florea (consilier educativ), Laura Laza, Dorel Gabor (profesori învăţământ primar), Mariana Petruşe şi Viorica Tripa (profesoare învăţământ Preşcolar) au pregătit un program artistic închinat Zilei Naţionale a României.

Atât elevii, cât şi preşcolarii, respectiv coordonatorii lor, au dorit să arate comunităţii că ziua de 1 Decembrie 1918 a fost "o zi minunată pentru poporul român", o zi "pe care trebuie să ne-o amintim cu toţii până la bătrâneţe şi de care să ne bucurăm împreună", pentru că "strămoşii au făcut eforturi deosebite şi s-au jertfit, ca noi să putem trăi astăzi într-o ţară liberă, unită, mare şi frumoasă", după cum au precizat organizatorii.

Spectacolul a început cu intonarea imnului României "Deşteaptă-te, române!" şi a continuat cu poezii, scenete şi hore. Micuţii au înţeles importanţa zilei de 1 Decembrie şi au spus că se simt mândri că sunt români.

La eveniment a luat parte, între alţii, primarul comunei Drăgăneşti, Ovidiu Banda, din partea căruia Şcoala Gimnazială Viorel Horj Drăgăneşti a avut un sprijin susţinut, precum şi autorităţile Consiliului Local Draganeşti. Programul artistic s-a desfăşurat în localul Primăriei Drăgăneşti.

"Artiştii însufleţiţi de dascălii lor au pus suflet în spectacolul pe care ni l-au oferit, interesul pentru asemenea manifestări s-ar dori promovat şi susţinut", a declarat primarul Ovidiu Banda, precizând că acesta "doar începutul".

"Scopul acestui program artistic este de a păstra în memoria generaţiei tinere puncte de reper din istoria naţională. Deşi suntem integraţi în Uniunea Europeană, istoria, cultura, civilizaţia, elemente specifice spaţiului spiritual românesc rămân puncte de reper în conştiinţa şi sufletul nostru", a spus directoarea şcolii, Ioana Gudiu.

Viorel Orbai