Municipalitatea a anunţat vineri că, în cadrul campaniei de conştientizare a populaţiei privind necesitatea colectării selective a deşeurilor, desfăşurată împreună cu Depozitul Eco Bihor şi operatorul de salubritate RER Ecologic Service, va începe o nouă acţiune, care are ca scop îmbunătăţirea acestui proces.

"Această acţiune se va întinde pe durata a trei luni, respectiv din decembrie 2011 până în luna martie 2012 şi va consta în transmiterea către asociaţiile de proprietari, în vederea completării, a unor chestionare privind colectarea selectivă", se arată în comunicatul Primăriei.

Răspunsurile trimise de asociaţii vor fi centralizate şi analizate, urmând ca datele obţinute să fie folosite pentru "îmbunătăţirea sistemului actual de colectare selectivă".

"Rolul acestor chestionare este de a şti dacă asociaţiile de proprietari/cetăţenii cunosc procesul de ridicare/colectare a deşeurilor, dacă cunosc faptul că suma plătită de către asociaţia de proprietari pentru gestionarea deşeurilor va putea fi influenţată de modul în care locatarii colectează deşeurile (selectiv sau nu)", se mai arată în informarea municipalităţii.

De asemenea, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari sunt invitaţi să-şi spună sugestiile şi propunerile pe care le au referitor la procesul de colectare selectivă a deşeurilor.

În cadrul aceleaşi campanii, în luna octombrie sute de voluntari au mers pe teren purtând tricouri cu inscripţia "Eu colectez selectiv! Şi tu?" şi i-au informat pe orădeni despre importanţa colectării separate a deşeurilor reciclabile de cele nereciclabile.