Decizia Consiliului Local Oradea din 2020, de a reîncadra „cu forța” terenuri ale orădenilor din categoria grădini și livezi în categoria „curți – construcții”, pentru că au pe ele anumite construcții, ceea ce a dus la majorarea impozitelor chiar și de 11 ori, este abuzivă, au stabilit judecătorii prin două hotărâri definitive.

Vicepreședintele PSD Bihor Florian Sîrca este de părere că Primăria ar trebui să dovedească respect față de cetățeni și să le returneze banii încasați ilegal prin impozite, dar pentru că municipalitatea nu face asta, ba chiar nici nu a anunțat existența hotărârilor judecătorești, social-democrații iau la pas străzile Oradiei, ca să-i învețe pe cetățeni cum să își ceară banii.

De 11 ori mai scump!

Problema reîncadrării forțate a terenurilor, prin HCL 896/2020, a fost expusă public de fostul șef al Poliției Economice Bihor, Florian Sîrca (foto), acum convertit în politician, încă din luna mai. Atunci, social-democratul a acuzat Primăria și Consiliul Local că iau decizii abuzive și nelegale, deoarece conform Codului Fiscal, Legii Cadastrului și Legii Construcțiilor, destinația unui teren poate fi schimbată la solicitarea capului gospodăriei sau ca efect al unei autorizații de construcții.

Peste 5.000 de orădeni s-au trezit că grădinile și livezile lor au intrat în categoria „curți – construcții”, a spus atunci Sîrca, iar impozitele pe care aceștia le-au datorat începând din 2021 au fost și de patru ori mai mari.

În realitate, însă, după cum s-a dovedit ulterior, diferențele erau chiar mai mari. De pildă, o orădeancă ce deține un teren pe strada Făcliei s-a trezit că datorează Primăriei 1.403 lei, față de 126!

Banii înapoi!

Într-o conferință de presă susținută marți la sediul PSD Bihor, Sîrca a anunțat că doi orădeni, inclusiv femeia cu teren pe Făcliei, pe numele ei Deac Iuliana, au câștigat definitiv procese împotriva Primăriei, demonstrând așadar că HCL 896 era, într-adevăr, nelegală.

Celor doi cetățeni, Primăria trebuie să le returneze banii încasați ca impozite, pe lângă cheltuielile de judecată, dar Sîrca vrea ca municipalitatea să returneze banii tuturor cetățenilor supraimpozitați în baza hotărârii acum anulate. „Este o situație care nu ar trebui tolerată de nimeni, indiferent de argumentele care au stat la baza acestor impozite abuzive. Ajungem ca acest bine comun să se transforme într-un rău comun”, a declarat Sîrca.

Vă învață PSD

Pentru că nu se așteaptă ca Primăria să le dea oamenilor banii înapoi, recunoscându-și greșeala, social-democratul a anunțat că, împreună cu colegii săi de partid, va lua la pas străzile orașului și îi va informa pe orădeni despre dreptul lor de a-și recupera sumele plătite.

În plus, Sîrca a sesizat Prefectura Bihor, Comisia de abuzuri din Parlamentul României, Camera de Conturi Bihor. „Solicităm ferm și expres Primăriei Oradea să dispună din oficiu repararea prejudiciilor pentru toți orădenii și repunerea lor înainte de acest HCL. Trebuie să înțeleagă toți consilierii locali, din care fac parte avocați și juriști, că ei nu pot modifica legi organice”, a mai spus vicepreședintele PSD Bihor.

El a mai declarat și că a transmis Primăriei o cerere de bun-simț: să publice pe site-ul propriu toate hotărârile definitive din procesele cu cetățenii, astfel încât aceștia să știe dacă există decizii anulate de instanță. Deocamdată, Primăria nu a răspuns acestei solicitări.

Țiplea, în colimator

Sîrca l-a luat la ochi și pe prefectul Dumitru Țiplea. În primăvară, PSD a sesizat Prefectura Bihor cu privire la abuzul Primăriei prin acest HCL, dar sub semnătura lui Țiplea, instituția a răspuns că hotărârea nu are vicii de legalitate.

Mai mult, Prefectura a anexat hotărârea Tribunalului Bihor din dosarul cu Iuliana Deac, hotărâre care dădea dreptate Primăriei, dar care a fost casată de Curtea de Apel Oradea. În opinia lui Sîrca, grav este că la data la care Prefectura a dat acest răspuns, pe 17 iunie 2022, exista deja și o hotărâre dată tot de Tribunal, pe 8 iunie, în celălalt proces deschis de un cetățean, favorabilă acestuia, nu Primăriei.

Așadar, Prefectura a anexat doar hotărârea care îi era favorabilă municipalității, nu și cea care desființa deja HCL-ul cu pricina. „PSD Bihor nu poate tolera comportamentul prefectului județului Bihor. După ce vom finaliza aceste demersuri (n.r. plângerile făcute la diferite instituții publice), în funcție de modul în care va alege să respecte garantarea legii, vom avea o analiză finală și vom cere sau nu demisia dânsului”, a mai spus Sîrca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!