Peste 220 de tineri sportivi cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani, de la cluburi sau asociaţii sportive orădene, au fost premiaţi pentru performanţele obţinute în anul 2013 de Primăria Municipiului Oradea, într-o gală ce s-a desfăşurat luni la Hotel Continental Forum.

Ajunsă la ediţia a III-a, gala "Campionii viitorului" şi-a propus să-i răsplătească cu premii în bani pe sportivii orădeni proveniţi din sectorul juvenil care în 2013 au înregistrat performanţe la nivel naţional, european sau mondial.

Premierea a fost făcută în baza Hotărârii Consiliului Local numărul 78 din 27 martie 2014, iar sportivii recompensaţi au acoperit marea majoritate a ramurilor sportive existente în Oradea, reprezentanţii sporturilor olimpice bucurându-se de 90 la sută din bugetul de premiere, iar cei de la sporturile neolimpice de 10 la sută din buget.

Premiul cel mai consistent l-a primit judoka Larisa Florian, în valoare de 3.063 lei. Următorul premiu ca valoare i-a aparţinut atletei Ligia Grozav, 2.100 lei, în rest premiile fiind sub 1.400 de lei, iar cel mai mic de 105 lei la două sportive de la karate, de 10, respectiv 12 ani.

"Primăria Municipiului Oradea susţine excelenţa în sport şi încurajează obţinerea de performanţe sportive deosebite prin acţiuni de acest gen. Faptul că numărul celor premiaţi la această ediţie este de peste 200, număr care a crescut de la o ediţie la alta, ne dă siguranţa unui demers bine fundamentat în perspectiva susţinerii sportului orădean", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul Ovidiu Mureşan.

La premiere sportivii au fost însoţiţi de antrenorii şi preşedinţii cluburilor din care fac parte, şi tehnicienii şi preşedinţii de cluburi fiind premiaţi simbolic, fără premii în bani.

De precizat este faptul că, în premieră, la această ediţie a Galei de premiere "Campionii viitorului", antrenorii au fost cei care au decis diferenţierea cuantumului premiilor sportivilor, în funcţie de aportul pe care şi l-au adus fiecare în obţinerea performanţelor.