Consilierul local PSD Liviu Sabău Popa acuză Primăria că a dat incubatorul de afaceri „Cresc Oradea mare” pe mâna unei firme apropiate de PNL, care a mobilizat angajați fără experiență în antreprenoriat, deși aceștia ar trebui să asigure mentoratul firmelor IT aflate la început de drum.

Într-o conferință de presă susținută marți, social-democratul a vorbit despre incubatorul amenajat de municipalitate în clădirea în care, pe vremuri, a funcționat spitalul de neurologie și care, cu acest prilej, a fost reabilitată integral.

„PNL a reușit să transforme incubatorul într-o nouă sursă de contracte pentru firmele din anturajul lor”, a reclamat Liviu Sabău-Popa. Nemulțumirea exprimată de el este că Primăria a contractat firma Romactiv Business Consulting SRL, cu sediul în București, specializată în consultanță pentru afaceri și management, pentru mentoratul firmelor care ar trebui să crească în incubatorul orădean, chiar dacă societatea n-are experiență în sectorul IT și al industriilor creative, pentru care a fost realizat proiectul.

Potrivit lui Sabău Popa, elementul cel mai important într-un incubator de afaceri este mentoratul, dar Primăria Oradea nu a cerut firmei care va asigura acest serviciu experiență antreprenorială în domeniul vizat. „În urmă cu 3 luni, au prezentat o organigramă unde Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (n.r. cea care a gestionat proiectul european de înființare a incubatorului) dădea atribuții de mentorat inginerului de instalații, iar azi Primăria atribuie aceste servicii complementare unei companii care vine cu 2 CV-uri, din 3, pentru persoane care nu sunt antreprenori”, a declarat consilierul local.

Conform contractului cu Primăria, Romactiv Business Consulting SRL a mobilizat pentru incubator 3 angajați, dar Popa, care le-a studiat CV-urile, spune că aceștia nu au experiență în antreprenoriat, ci în implementare de proiecte europene ori consultanță pentru realizarea strategiilor de dezvoltare a comunelor.

„Nu sunt antreprenori și nu au realizări în domeniul industriilor creative sau în IT. Sunt profesioniști în scrierea de proiecte europene, în redactarea de strategii de dezvoltare sau în management de proiect, dar nu au nicio experiență antreprenorială, iar 2 dintre ei nici nu au studii aprofundate în domeniul economic la nivel de MBA (n.r. masterat în business) sau similar. Dacă ne uităm la incubatoare dezvoltate în țări cu tradiție antreprenorială, și Israelul este cel mai bun exemplu, vedem că mentorii sunt persoane cu vastă experiență antreprenorială sau managerială în industriile în care activează și care prezintă interes pentru incubator”, a declarat politicianul.

El a precizat și că unul dintre cei 3 angajați transformați de firma Romactiv Business Consulting în mentori la Oradea a fost DJ de meserie, întrebându-se cum vor putea fi îndrumați antreprenorii orădeni aflați la început de drum de persoane fără experiență. Concluzia a tras-o tot Liviu Sabău-Popa: incubatorul va deveni, mai degrabă, un spațiu de închiriat, nu unul de dezvoltare.

Consilierul a mai spus că vina o poartă în întregime Primăria, pentru că a nu a impus, prin caietul de sarcini, condiții privind experiența mentorilor. „Nu înseamnă că, dacă sunt bani europeni, nu contează cum îi cheltuim”, a mai spus Sabău-Popa.

Valoarea contractului între Primărie și Romactiv Business Consulting SRL este de 380.000 lei, în timp ce valoarea proiectului european este de 16 milioane lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!