Orădenii primesc vestea așteptată de mult timp: circulația tramvaielor prin centrul municipiului va fi reluată luni, 11 septembrie.

OTL a anunțat, duminică, traseele tramvaielor, dar și faptul că în această primă zi de reluare a traficului prin centru vor rămâne valabile și autobuzele T3 și T7.

Totodată, Primăria Oradea a anunțat regulile rutiere pentru șoferii care vor străbate zona centrală.

Care sunt liniile de tramvai

Potrivit unui comunicat de presă transmis de OTL, tramvaiele vor circula dinspre Nufărul pe cinci linii: tramvaiele 3 merg până la Olosig, cele de pe linia 4 până la podul CFR din Rogerius, iar cele de pe linia 2 spre Ioșia.

Spre Gara centrală vor circula, așadar, 3R și 4R, iar spre Piața Unirii 3N, în timp ce 4N va merge pe la Universitate.

Traseele detaliate sunt următoarele:

- 3N (Nufărul – Casa de Cultură – P-ța Unirii – P-ța Decebal – Olosig – Gară Centrală – Casa de Cultură – Nufărul);

- 3R (Nufărul  - Casa de Cultură – Gară Centrală – Olosig – P-ța Decebal – P-ța Unirii – Casa de Cultură – Nufărul);

- 4N (Nufărul – Universitate – Poliția Municipiului – P-ța Decebal – Pod C.F.R)

- 4R (Nufărul – Casa de Cultură  - Gară – Pod C.F.R)

- 2 (Nufărul – Universitate – Ioșia – Universitate – Nufărul)/

Dinspre și spre podul CFR din Rogerius, vor fi alte cinci linii: tramvaiele 1N (Pod C.F.R – Olosig – Gara Centrală – Em. Gojdu – P- ța Unirii  - P-ța Decebal – Olosig – Pod C.F.R.), tramvaiele 1R (Pod C.F.R – Olosig – P-ța Decebal – P-ța Unirii – Em. Gojdu  - Gara Centrală – Olosig – Pod C.F.R.), 4N și 4R, respectiv tramvaiele 8 (Pod C.F.R – Olosig - P-ța Decebal  -  Poliția Municipiului – Ioșia – Poliția Municipiului – P-ța Decebal – Olosig – Pod C.F.R.).

„Luni, 11 septembrie 2023, vor circula și liniile de autobuz T3 și T7, pe traseele obișnuite și conform graficelor de zile lucrătoare cu școală”, a mai transmis OTL.

Noi rute pentru șoferi

Tot duminică, Primăria Oradea a anunțat modificările care au survenit în circulația rutieră, ca urmare a reluării circulației tramvaielor.

Mai precis, s-a desființat sensul giratoriu provizoriu de la capătul podului Dacia, dar și cel de lângă fostul magazin „Făt Frumos”, urmând ca tramvaiul să aibă prioritate în toate intersecțiile cu căile rutiere. Așadar, șoferii care vin dinspre străzile Traian Moșoiu și Mihai Viteazul vor întâlni indicatorul „Stop”.

„De asemenea, mașinile pot circula prin Centrul Civic peste plăcile de beton ale pasajelor aflate în curs de amenajare, făcându-și apariția noi benzi de circulație”, a transmis Primăria. O asemenea bandă duce dinspre strada Independenței spre Calea Clujului, prin fața Poliției Rutiere, iar alta dinspre Calea Averescu spre Strada Independenței. Atenție, șoferi: la intersecția cu tramvaiele, acestea au prioritate.

Pe strada Spiru Haret se revine la sensul unic dinspre Independenței spre Aleea Gojdu, cum era și înainte de șantier.

Șoferii care vor vrea să circule dinspre strada Independenței sau Piața 1 Decembrie spre Magheru, vor trebui să facă un ocol pe direcția Calea Clujului - strada Râului - Calea Mareșal Averescu - Pod Dacia. În schimb, când vin dinspre Bulevardul Magheru vor avea o bifurcație atât către strada Independenței, cât și spre Calea Clujului.

De pe podul Dacia se va putea vira și la dreapta, spre Aleea Gojdu.

Când vin dinspre Calea Mareșal Averescu, șoferii vor avea două opțiuni: dreapta, pe podul Dacia, sau înainte, pe drumul nou aflat deasupra pasajelor care îi duce fie spre strada Independenței, fie spre Calea Clujului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!