Inspectorii Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea şi reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public au luat oraşul la pas pentru a actualiza situaţia câinilor fără stăpân din Oradea şi pentru a întocmi o hartă detaliată cu distribuţia acestora pe raza municipiului.

Potrivit unui comunicat transmis luni de biroul de presă al municipalităţii, inspecţia s-a derulat la mijocul lunii februarie, iar ea a vizat inclusiv prezentarea teritoriului Oradiei, evaluarea numărului de câini fără stăpân, atât sterilizaţi, cât şi nesterilizaţi, şi planificarea acţiunilor de capturare a acestora.

"Astfel, s-a constatat că în municipiul Oradea există 50 de câini fără stăpân, dintre care circa 10% sunt sterilizaţi şi microcipaţi, iar 90% sunt câini recent abandonaţi de stăpânii lor", arată comunicatul.

Mircea Stejeran, şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice din cadrul Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea, a precizat că în perioada următoare, câinii vor fi duşi la Adăpostul Grivei, "obiectivul nostru fiind  să limităm în Oradea până aproape de zero numărul câinilor fără stăpân".

"Trebuie să precizez că, făcând o comparaţie cu alte oraşe din România, Oradea are cei mai puţini câini fără stăpân din ţară. Facem un apel către cetăţenii care nu mai doresc să îşi întreţină câinii că este de preferat - şi chiar sunt rugaţi de Primăria Oradea - să anunţe Serviciul pentru ridicarea câinilor fără stăpân, decât să îi abandoneze la marginea oraşului. Numărul de telefon al acestui serviciu este 0726.126.891, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00", a spus Stejeran.

Reprezentanţii municipalităţii au mai arătat că numărul redus al câinilor fără stăpân din Oradea se datorează programului de microcipare şi sterilizare a populaţiei canine, început în 2013. Obiectivul acestui program a fost ca până în 2016, Oradea să devină un oraş fără câini comunitari, mai amintesc reprezentanţii Primăriei.