Primăria Oradea cumpără mai multe terenuri dintre Parcul Salca și centrul comercial Lotus pentru a amenaja, pe o suprafață totală de circa 6 hectare, un parc de mari dimensiuni, prezentat și ca prima grădină botanică în aer liber din oraș, care va avea 15 zone tematice, cu denumiri ca „Pădurea nopţii”, „Lanul vrăjit”, „Labirintul parfumat” şi „Poiana fermecată”.
Achiziția unor porțiuni din terenul necesar, cu 120 de euro / mp, a fost aprobată de consilierii locali în ședința de joi.
Achiziții masive de teren
Mai precis, a fost aprobată cumpărarea unei suprafețe de peste 0,7 hectare de teren, împărțite în parcele 2.113 mp, respectiv 5.682 mp. Astfel, în total, pentru achiziția aceasta, din bugetul local va fi plătită suma de 935.000 de euro.
Investiția va fi mult mai mare, căci Primăria mai trebuie să achiziționeze hectare bune de teren pentru proiectul Grădinii Urbane Nufărul, anunțat încă din 2020. După finalizarea procedurii de cumpărare pentru cele 0,7 hectare de teren, Primăria Oradea va fi proprietarul unei suprafețe totale de un hectar, din cele 6 hectare pe care este prevăzută amenajarea parcului.
„În zona respectivă avem un teren de aproximativ 6 hectare pe care Primăria a aprobat studiul de fezabilitate pentru amenajarea grădinii urbane Nufărul. Am început achizițiile de terenuri în zona respectivă, iar la nivel de administrație am ales ca locurile pe care dorim să le transformăm să le cumpărăm direct de la proprietar”, a spus, joi, primarul Florin Birta, edilul anunțând recent că municipalitatea își dorește să achiziționeze, acolo unde se poate, terenuri pentru proiectele de interes public, și nu să folosească metoda exproprierii.
Urmează și alte achiziții
După cumpărarea tuturor terenurilor necesare, Primăria Oradea va depune proiectul spre finanțare din fonduri europene, în ciclul financiar 2021-2027, sperând să obțină cele circa 120 de milioane de lei, fără TVA, necesare realizării grădinii urbane.
„Ne dorim să obținem finanțare pentru implementarea acestui proiect. Invit toți proprietarii de terenuri din această zonă să ne contacteze pentru a stabili detaliile cu privire la cumpărarea proprietăților situate în acest amplasament de către municipalitate”, a mai punctat primarul Florin Birta.
Cu belvedere
Prin proiectul Grădinii urbane Nufărul, municipalitatea vrea să realizeze o zonă imensă de recreere și promenadă pentru orădeni și vizitatori.
Investiția, prezentată încă din 2020, prevede amenajarea unei grădini botanice, cu 15 zone amenajate distinct, cu un lac creat artificial și cu punerea în valoare a pârâului existent care face legătura cu Peța. De asemenea, va fi ridicat un turn cu mai multe puncte de belvedere, precum și o pasarelă care va face legătura între Peța și Lotus.
Totodată, se va construi o seră, în care vor funcționa ateliere și laboratoare, care vor putea fi folosite de Universitatea din Oradea.
„Proiectul va avea ca rezultat amenajarea celui mai mare parc din Oradea”, au precizat reprezentanții municipalității.