Municipalitatea montează în aceste zile semafoare în zona a două treceri de pietoni din centrul oraşului.
Este vorba despre semaforizarea trecerii dintre Piaţa Unirii şi Podul Sfântul Ladislau şi cea de la capătul podului din Piaţa Ferdinand.
"Decizia comisiei de circulaţie (n.r. în ce priveşte montarea semafoarelor) a fost luată de mult timp, dar a fost amânată din cauza diferitelor lucrări din zona Pieţei Ferdinand. Era nevoie de aceste semafoare în zonă pentru că pietonii au întâietate la trecere, şi pentru că mulţi treceau pe rând, se creau cozi de maşini", a explicat pentru BIHOREANUL, viceprimarul Marcel Dragoş.
Montarea semafoarelor a început săptămâna aceasta, dar vor fi puse în funcţiune cel mai probabil după Paşti.
"Stâlpii metalici pe care vor fi susţinute semafoarele vor fi daţi la galvanizat, ca să nu avem surpriza că, sub intemperii, încep să ruginească sau să se distrugă", a explicat Dragoş.
Ulterior amplasării, semafoarele cu temporizare vor fi în teste timp de trei luni.
"Vom urmări impactul asupra traficului auto şi ulterior vom vedea dacă ar fi mai eficientă sau nu amplasarea unui buton cu ajutorul căruia pietonii să poată comanda culoarea verde", a spus viceprimarul.
Edilul a mai precizat şi că deocamdată municipalitatea nu are în plan să mai amplasaseze alte semafoare în zonă.
Primăria îşi doreşte însă să continue proiectul de iluminare inteligentă a trecerilor de pietoni din oraş pe timpul nopţii. În luna martie au fost finalizate lucrările de modernizare a 26 de treceri de pietoni cu scopul de reducere a riscului de producere a accidentelor.
"Ne mai dorim să cumpărăm astfel de sisteme pentru încă circa 100 de treceri de pietoni", a mai spus viceprimarul.