Cadrele didactice care predau în Oradea, dar locuiesc în afara municipiului, primesc o veste proastă de la Primărie: nu li se mai decontează cheltuielile cu naveta. Asta pentru că banii care ar fi trebuit să vină de la Bucureşti pentru aceste decontări s-au tăiat.

Legea Educaţiei Naţionale prevede, la articolul 105, că naveta cadrelor didactice este o cheltuială asigurată prin finanţare complementară de la bugetul de stat, în timp ce Legea 293 din 2011 privind bugetul de stat pentru 2012 prevede că unităţile de învăţământ primesc bani doar pentru cheltuielile de bază. Drept urmare, deşi statul ar trebui să aloce aceşti bani, anul acesta nu-i va da.

Primăria ar putea, din fonduri proprii, să asigure aceste cheltuieli, numai că reprezentanţii municipalităţi spun că nu au de unde.

"Implementarea, începând cu anul 2012, a costului standard pe elev şi pentru cheltuielile de funcţionare ca şi componentă a finanţării de bază, surprinde unităţile şcolare în situaţia unei subfinanţări evidente. Bugetul local va trebui să susţină completarea finanţării de bază asigurate de bugetul de stat, cu prioritate faţă de finanţarea complementară", se arată într-un comunicat al Primăriei.

Practic, municipalitatea dă bani şcolilor doar pentru a asigura cheltuielile de bază pentru care nu vin bani de la bugetul de stat, aceste cheltuieli de bază cuprinzând salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, formarea continuă şi evaluarea personalului, evaluarea periodică internă a elevilor, cheltuielile materiale şi pentru servicii, respectiv întreţinerea curentă.

"Am alocat o sumă consistentă în bugetul local pentru completarea finanţării de bază, pentru că noi considerăm că finanţarea din costul standard pe elev nu va fi suficientă. Dacă Ministerul Educaţiei va aloca, însă, suficienţi bani şi Primăria nu va trebui să plătească pentru cheltuieli de bază, atunci această sumă o vom redirecţiona către cheltuielile complementare, cum e naveta. Însă prioritare sunt cheltuielile de bază, fiind mai important să avem căldură şi electricitate în şcoli", a explicat pentru BIHOREANUL Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice a Primăriei.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean spun că nu au ştiut de această problemă. "Acum analizăm şi noi informarea Primăriei. Vom verifica situaţia şi vom da o lămurire vineri", a declarat pentru BIHOREANUL inspectorul general adjunct Kery Hajnal. Aceasta a mai spus că IŞJ nu a primit astfel de plângeri de la primării din judeţ ori de la cadre didactice.