Primăria Oradea respinge acuzațiile formulate de Coaliția Rogerius, potrivit cărora municipalitatea ar fi cerut asociațiilor de proprietari informații care țin de viața privată a locatarilor, în contextul funcționării ecoinsulelor digitalizate pentru colectarea deșeurilor.

Într-o informare transmisă presei, municipalitatea susține că solicitările adresate asociațiilor de proprietari au vizat exclusiv aspecte administrative, necesare funcționării serviciului public de salubrizare, și nu monitorizarea prezenței cetățenilor la domiciliu sau colectarea de date personale sensibile.

Potrivit Primăriei, singura informație cerută a fost situația apartamentelor declarate nelocuite, o evidență pe care asociațiile de proprietari o dețin deja și o folosesc curent la calculul cheltuielilor comune. Datele solicitate au fost limitate la identificarea apartamentului (număr și adresă), fără a fi cerute informații precum CNP-uri, serii de acte de identitate, date de contact sau alte date personale.

Municipalitatea arată că această solicitare are temei legal în Regulamentul serviciului public de salubrizare, aprobat prin HCL nr. 696/30 octombrie 2025, care obligă asociațiile de proprietari să transmită trimestrial situația locatarilor arondați fiecărui punct de colectare, inclusiv apartamentele locuite și nelocuite.

Primăria explică faptul că evidența apartamentelor nelocuite este necesară pentru a face distincția între locuințele neocupate și cele locuite în care nu se utilizează cartelele de acces la ecoinsule. În cazul din urmă, spun reprezentanții municipalității, pot fi necesare măsuri de informare, redistribuire a cartelelor sau clarificări administrative.

De asemenea, datele privind gradul de ocupare a imobilelor sunt folosite pentru dimensionarea corectă a infrastructurii de colectare, stabilirea frecvenței de ridicare a deșeurilor și aplicarea tarifelor de salubrizare, care se calculează în funcție de numărul de persoane. Lipsa unor informații actualizate poate duce, susține Primăria, la supraaglomerarea ecoinsulelor și la apariția depozitărilor neconforme.

Municipalitatea insistă că nu există niciun scop de „monitorizare socială” și că datele sunt utilizate exclusiv în scop operațional, cu respectarea principiilor GDPR privind minimizarea și proporționalitatea prelucrării datelor.

Reacția Primăriei vine după ce Coaliția Rogerius, o alianță de asociații de proprietari, a condamnat public solicitările municipalității, susținând că acestea ar putea conduce la ingerințe în viața privată a locatarilor, în contextul introducerii sistemului de acces cu cartelă la ecoinsulele digitalizate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!