Primăria Oradea, Ordinul Arhitecţilor şi Asociaţia de Cooperare Europeană Synton în parteneriat cu ICOMOS (International Council on Monuments and Sites) România organizează în perioada 9 iunie-11iunie Conferinţa Internaţională "Patrimoniu Urban, Diversitate Culturală şi Dezvoltare Durabilă".

Conferinţa face parte din programul de acţiuni de promovare a patrimoniului istoric al municipiului.

Deschiderea oficială a conferinţei va avea loc joi de la ora 18.30 în Sala Traian Moşoiu Primăria Oradea, în cadrul acesteia urmând să ia cuvântul primarul Ilie Bolojan, Ilie Timiş, secretar de Stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, Sergiu Nistor, Preşedinte, ICOMOS România, Raluca E. Covacescu, Preşedinte, Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bihor şi Carmina Popescu-Crepier, secretar general în Asociaţia pentru Cooperare Europeană "Synton".

Programul evenimentului va continua vineri cu o serie de conferinţe pe teme precum "Identificarea şi recunoaşterea patrimoniului în contexte urbane multiculturale", "Protecţia şi gestiunea patrimoniului urban", "Diversitate culturală şi arhitectura modernă în Europa Centrală", urmând ca sâmbătă să aibă loc dezbateri între experţi români şi internaţionali pe tema "Valorile patrimoniului orădean: strategii de cunoaştere, conservare şi punere în valoare".

Primăria a anunţat că la conferinţe sunt aşteptaţi reprezentanţii diverselor medii, de la administraţie la cel de afaceri şi universitar, dar şi orădeni interesaţi de patrimoniul oraşului.