Primăria Oradea anunţă o nouă sesiune de depunere a dosarelor pentru obţinerea unei locuinţe ANL în perioada 1 noiembrie – 29 decembrie. Cererile sunt valabile doar dacă vin din partea unor persoane cu vârste de până la 35 de ani şi vor fi ierarhizate în funcţie de mai multe criterii.

Documentele cerute

Dosarul pentru obţinerea unei locuinţe din fondul locativ ANL trebuie să cuprindă: o cerere tip (care se poate lua de la Centrul de Relaţii cu Publicul din Primărie); actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei (dacă e cazul) în fotocopie; certificatele de naştere ale solicitantului şi membrilor familiei sale (dacă e cazul) în fotocopie; certificatul de căsătorie în fotocopie şi o adeverinţă cu venitul brut realizat de solicitant cât şi de membrii familiei acestuia încadraţi în muncă, eliberată în luna depunerii solicitării pentru ultimele 12 luni.

De asemenea, dosarul trebuie să conţină şi: actele de studii în fotocopie; documente din care să rezulte suprafaţa locuibilă deţinută în prezent cu chirie / tolerat în spaţiu; certificat medical cu boala de care suferă solicitantul sau copilul minor aflat în întreţinerea acestuia, dacă necesită însoţitor sau o cameră în plus, conform condiţiilor stabilite de OUG nr. 40/1999 şi avizat organele medicale competente; sentinţa de divorţ definitivă şi irevocabilă sau certificatul de divorţ (dacă e cazul), respectiv o declaraţie notarială prin care solicitantul să arate că nu deţine sau n-a deţinut o locuinţă în Oradea, nu beneficiază de o altă locuinţă cu chirie proprietate a oraşului sau a Statului şi că nu realizează alte venituri decât cele pentru care a prezentat acte doveditoare.

Dosarele incomplete şi cele depuse după termen vor fi respinse. Solicitanţii care au avut dosare depuse în anii anteriori şi nu au primit repartiţie au posibilitatea depunerii unui dosar în sesiunea 2017. Dosarele depuse în anii anteriori NU se iau în considerare.

Criteriile de selecţie

Pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe pentru tineri, locuinţe destinate închirierii, construite prin ANL în Oradea, dosarele vor fi analizate de Comisia socială de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale şi de locuinţe pentru tineri construite din fondurile ANL aflată în administrarea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar.

Vor fi luate în calcul mai multe criterii de selecţie prin punctaj, aprobate prin HCL nr.  863/26.10.2017. Concret, va conta dacă solicitantul locuieşte în chirie sau este tolerat în spaţiu (locuieşte cu familia), suprafaţa în metri pătraţi în care locuieşte, dacă este căsătorit sau necăsătorit şi câţi copii are în întreţinere.

De asemenea, se va lua în calcul nivelul de studii şi de pregătire profesională, vechimea cererii (dacă a depus-o mai mulţi ani la rând), precum şi starea de sănătate a solicitantului. Se vor acorda puncte în plus tinerilor proveniţi din case de ocrotire socială, tinerilor care au adoptat sau adoptă copii şi celor evacuaţi din case naţionalizate.

Dosarele se depun la Centrul de Relaţii cu Publicul (Piramidă) din cadrul Primăriei.