Primăria Oradea a reacționat, sâmbătă, la acuzațiile senatorului PSD de Bihor, Florian Bodog, care, vrând să-l demitizeze pe Ilie Bolojan, a spus că serviciile din orașul de pe Crișul Repede sunt cele mai scumpe din țară, dar și că politicianul adversar se promovează cu bani din bugetul municipiului.

În replică, Primăria condusă de liberalul Florin Birta a spus că afirmațiile lui Bodog sunt „departe de realitate”, comparând costurile pentru apă și canalizare, energie termică și salubritate din mai multe orașe ale României.

„Așa cum reiese din datele documentelor de referință atașate în acest e-mail, date aprobate de autoritățile în domeniu, afirmațiile senatorului PSD sunt departe de realitate. Aceste date contrazic acuzațiile conform cărora Oradea ar avea „cele mai scumpe servicii”, demonstrând caracterul de rea credință al acestor declarații, menite să inducă în eroare opinia publică”, se arată în comunicatul Primăriei.

Căldură, apă, gunoi

La gigacalorie, Oradea are al 12-lea preț de producție din țară, de 477 lei, într-un clasament condus de Constanța, cu 1.431 lei/gcal. Clasamentul se schimbă când vine vorba de prețul pe care îl plătesc direct cetățenii, orădenii având un cost de 397 lei pe gigacalorie, la care Primăria adaugă o subvenție de 80 de lei, în timp ce în alte orașe cetățenii plătesc în mod direct mai puțin, dar primăriile au subvenții mult mai mari, achitate și acestea tot din bani publici. De pildă, în același oraș Constanța, localnicii plătesc pentru o gigacalorie 350 de lei, la care primăria plusează cu încă 1.081 lei.

Comparația este favorabilă Oradiei și în privința costurilor pentru apă și canalizare. Compania de Apă Oradea practică un tarif de 10,49 lei (fără TVA) pe metru cub apă și canalizare cumulat, al 44-lea din țară, dintr-un total de 47 de operatori analizați. Cea mai scumpă apă este la Galați, unde un metru cub costă 16,20 lei.

Demonstrația Primăriei Oradea se încheie cu comparația facturilor de salubritate, unde orașul de pe Crișul Repede este pe locul 8 în țară, cu un cost de 20,81 lei/persoană, în cazul celor care stau la bloc, în timp ce locuitorii de la case plătesc în funcție de dimensiunile pubelelor pe care le au și de cât de des le umplu.

Vezi aici comparațiile furnizate de Primărie:

Bani doar pentru Oradea, nu pentru persoane

Primăria Oradea a dat asigurări că banii destinați promovării Oradiei se cheltuie doar pentru acest scop, apropo de acuzația lui Bodog că imaginea președintelui CJ Bihor, acum dorit premier de mai mulți dintre candidații la alegerile prezidențiale, a fost îmbunătățită cu bani din bugetul alocat promovării orașului.

Dovada că banii s-au cheltuit pentru oraș stă în faptul că Oradea are o imagine tot mai bună, arată municipalitatea, care însă nu furnizează nicio cifră privind fondurile investite în această materie.

„O altă afirmație nefondată a senatorului Bodog se referă la bugetul alocat promovării orașului. Bugetul respectiv a fost direcționat exclusiv către creșterea atractivității Oradiei pe plan național și internațional, fără legătură cu promovarea unor persoane, așa cum se sugerează în mod eronat. Imaginea pozitivă a municipiului Oradea a crescut semnificativ în ultimii ani, fapt ce dovedește utilizarea responsabilă și profesionistă a acestor fonduri”, a transmis Primăria.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!