Primăria Suplacu de Barcău a inaugurat miercuri două construcţii finanţate de la bugetul local după o muncă de trei ani: un bloc de locuinţe destinat specialiştilor care lucrează în comună şi erau nevoiţi să facă naveta deşi ar fi fost dispuşi să se stabilească în localitate, şi un centru social de zi pentru vârstnici.

„Blocul de locuinţe a costat aproximativ 780.000 lei, iar construcţia am început-o în urmă cu trei ani. Deja adunăm solicitările viitorilor beneficiari ai locuinţelor, iar la parter, unde sunt spaţii comerciale, vom muta Poliţia şi am primit şi o cerere din partea unei firme, pentru frizerie şi coafură”, a declarat primarul comunei, Nicolae Tivadar.

Blocul are trei niveluri, la parter fiind spaţiile comerciale, iar la etajele I şi II şapte apartamente, dintre care unul cu trei camere şi câte trei cu două camere şi cu o cameră, urmând să fie închiriate unor medici, ingineri şi profesori.

Tot miercuri a fost dat în folosinţă un centru social de zi pentru persoane vârstnice, realizat cu 170.000 lei în sediul fostei Cooperative Agricole de Producţie din Suplacu de Barcău. Spaţiul are o sală de 80 metri pătraţi, fiind dotat cu televizor tip plasmă şi frigider donate Primăriei de compania OMV Petrom, iar în curte a fost amenajată o suprafaţă gazonată, o filigorie şi montate bănci.

De asemenea, centrul are şi trei apartamente cu câte două paturi, putând fi folosit de bătrânii singuri, care nu se pot îngriji. „La centru va activa şi o asistentă medicală. Vrem ca beneficiarii să poată lua şi masa de prânz, în sistem catering”, a mai spus primarul Nicolae Tivadar.