"Am primit studiile de fezabilitate reactualizate, care cuprind cele cinci variante de producţie a podului rutier peste Crişul Repede. Cea mai ieftină variantă de construcţie este de 1,6 milioane de euro, iar cea mai scumpă - 2,6 milioane", a anunţat primarul Ilie Bolojan, joi, într-o conferinţă de presă.

Edilul a declarat că, în urma unor discuţii preliminare, executivul a decis că va propune Consiliului Local două variante. "Preferăm soluţiile cele mai ieftine, diferenţa dintre ele fiind de 10%. Prima soluţie (n.r. ca podul să fie realizat pe structură cu grinzi prefabricate precomprimate tip T, valoare 1.629.400 euro) este cea mai ieftină, dar soluţia 4 (n.r. ca podul să fie construit pe structură mixtă cu conlucrare, valoare 1.966.404 euro), are o durată de execuţie mai scurtă", a declarat Bolojan.

El a precizat că preţul estimat cuprinde rampele de urcare şi coborâre atât pentru pietoni şi biciclişti şi maşini, dar la acesta se mai adaugă costurile de construcţii şi montaj.

Primarul a mai adăugat că durata de execuţie, în fiecare dintre variante, se încadrează în 24 de luni, iar valoarea reală de construcţie a acestor poduri urmează să fie stabilită prin licitaţie. "După aprobarea uneia dintre variante în Consiliul Local, vom demara procedurile de obţinere a avizelor pentru licitaţia pe partea de proiectare şi executare a lucrărilor. Cele mai importante avize sunt cele pe care le vom obţine de la Apele Române şi de la Agenţia de Mediu. Estimăm că va fi nevoie de cel puţin două luni, dacă nu vor fi probleme, în aşa fel încât vom scoate lucrările la licitaţie la mijlocul lui iunie", a declarat edilul şef.

Bolojan a mai punctat că, ţinând cont de perioada de evaluare a ofertelor şi eventualele contestaţii, cel mai probabil construcţia noului pod va începe în toamna acestui an. "Dacă procedurile decurg fără probleme, în luna septembrie ar putea demara lucrările", a spus el.

Cele două soluţii de construcţie vor fi discutate în Comisia de Urbanism şi vor fi date spre aprobare Consiliului Local, în şedinţa extraordinară din această lună.

Noul pod rutier peste Crişul Repede din Ioşia (relaţia str. Oneştilor - Sovata - Fagului - Carpaţi - Dacia) va fi amplasat la circa 60 metri aval de actualul pod de pontoane, iar lungimea acestuia va fi de 108 m, oblic faţă de cursul apei.