Încă de pe vremea fostelor Întreprinderi Agricole de Stat de dinainte de 1989, adică de peste trei decenii, Primăria Salonta închiria crescătorilor de oi din zonă păşunea de 700 de hectare aflată între oraş şi vamă. Numai că, brusc, anul trecut edilii s-au sucit, au aranjat o licitaţie şi au atribuit terenul unei firme care se ocupă cu creşterea bizonilor. Motivul?

În vreme ce ciobanii din Asociaţia Mioriţa Bihoreană i-ar fi dat 104 euro pe hectar pe lună, un sereleu din Oradea pe nume Buffalo a "copleşit" Primăria cu uluitoarea ofertă de 105 euro pe hectar lunar, ceea ce înseamnă un mizilic de încă 700 de euro lunar.

Baiul, însă, este că în timp ce ciobanilor li s-a cerut prin caietul de sarcini să aibă codul de exploataţie de la Direcţia Sanitar-Veterinară, "bizonarul" a fost scutit de asemenea obligaţie.

Evident, cum oamenii locului au sesizat trânteala şi au contestat licitaţia, aceasta a fost blocată, iar termenul de judecată va fi abia la anul, când edilii salontani vor realiza că, până la urmă, au pierdut banii de închiriere a terenului pe doi ani. Pe principiul românesc, dar valabil şi la edili maghiari, "scumpi la tărâţe şi ieftini la făină".