Comuna Cociuba Mare are o primărie nouă şi modernă. Duminică a avut loc sfinţirea şi darea în folosinţă a noii clădiri, modernizată în mandatul primarului Mihai Florian Sferle, nepotul celui care a construit imobilul în urmă cu jumătate de secol.

Mai mare, mai frumoasă

La inaugurarea sediului înnoit al Primăriei au participat numeroşi localnici şi invitaţi. De altfel, edilul Mihai Florian Sferle a ţinut să organizeze evenimentul într-o zi de duminică tocmai pentru a putea reuni cât mai mulţi oameni la sărbătoare.

Lucrările de reabilitare şi extindere a sediului Primăriei au fost executate de firma Lu & SI  Company SRL Ciuperceni din judeţul Satu Mare. Suprafaţa construită este de circa 660 metri pătraţi, căreia se adaugă o parcare în faţa clădirii.

"Am reuşit să realizăm această locaţie într-un timp relativ scurt, din martie 2017 până în prezent, cu fonduri proprii, iar valoarea investiţiei a fost de 900.000 lei plus TVA. Noua locaţie este realizată la cele mai înalte standarde europene, reuşind astfel să creăm condiţii deosebite atât pentru lucrătorii noştri, cât şi pentru locuitorii comunei", a precizat primarul din Cociuba Mare.

De la bunic la nepot

Edilul a mărturisit că are o legătură emoţională cu acest proiect, întrucât cel care a construit clădirea Primăriei din Cociuba Mare, în urmă cu 50 de ani, a fost chiar bunicul său. De asemenea, Sferla a amintit şi alte obiective îndeplinite: trei terenuri de sport cu gazon artificial în satele Cheşa, Petid şi Cărăsău, reabilitarea căminelor culturale, construirea a trei capele mortuare şi grădiniţe.

În derulare se află introducerea canalizării în toate localităţile, iar pe viitor urmează introducerea gazului natural, construcţia de grădiniţe şi a unui centru de zi pentru bătrâni în satul Petid.

Lăudat de oaspeţi

De altfel, seriozitatea primarului din Cociuba Mare a fost lăudată atât de preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, cât şi de senatorul Cornel Popa şi de deputatul Florica Cherecheş.

La eveniment au mai fost prezenţi şi alţi reprezentanţi ai PNL Bihor, între care Ionel Avrigeanu, şeful grupului liberal din Consiliul Judeţean, deputatul Ioan Cupşa, viceprimarii Oradiei, Florin Birta şi Mircea Mălan, primarul oraşului Vaşcău, Florin Porge, primarul din Ştei, Iulian Bălaş, cel al comunei Lazuri de Beiuş, Gabriel Popa, consilieri judeţeni şi locali, precum şi, fireşte, localnici din Cociuba Mare.

Viorel Orbai