În România fac carieră edili care, neavând habar cum să gestioneze prezentul comunităţilor, debitează prostii despre trecut. Prezent lunea trecută în studioul televiziunii Glasul Ierului din Săcueni, finanţată cu fonduri de la Guvernul Ungariei şi de la bugetul local, primarul oraşului Valea lui Mihai, Nyakó József, de profesie sculer-matriţer, a afirmat că localitatea pe care o conduce de trei mandate nu s-a putut dezvolta deoarece "guvernele române s-au răzbunat" fiindcă în 1956, când la Budapesta a izbucnit insurecţia contra ocupaţiei sovietice, un grup de "revoluţionari" a activat şi în această localitate.

Desigur, doar cine s-a născut după ultima ploaie nu ştie, de pildă, că înainte de 1989 la Valea lui Mihai exista una dintre cele mai importante fabrici de conserve din ţară, Arovit, închisă de politicienii şi afaceriştii din zonă după 1990, şi doar analfabeţii nu ştiu că nimeni n-a oprit autorităţile locale, după intrarea României în UE, să facă proiecte de dezvoltare cu fonduri europene.

Şi mai caraghios s-a dovedit edilul, însă, când a anunţat că va face în Valea un "spaţiu de agrement" de 22 hectare, cu care speră să-i ţină acasă pe tinerii care pleacă masiv din zonă, deşi aceştia ar avea nevoie mai degrabă de apă, canalizare, gaz, asfalt şi, mai ales, de locuri de muncă, despre care n-a vorbit deloc în interviu. Dar, dacă le e foame, n-au decât să joace golf, să facă fitness în aer liber ori să tragă un ceardaş! Sigur se vor sătura...