Ministerul Mediului pune la dispoziţia primăriilor din ţară 48 de milioane de euro, în cadrul unui proiect european pentru reducerea poluării cu nutrienţi din ape, cauzată în principal de gunoaiele de grajd.

Reprezentanţii primăriilor bihorene au aflat, într-o dezbatere publică organizată miercuri la Prefectură, cum pot primi bani, dar şi pentru ce tip de activităţi. Ileana Bogdan, profesor al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, le-a prezentat edililor curioşi proiectul promovat de Ministerul Mediului şi care acum atinge a doua etapă.

În cadrul acesteia, orice unitate administrativ-teritorială poate primi finanţare pentru investiţii în gestionarea gunoiului de grajd, sursa principală de poluant al apelor subterane şi terestre cu nitraţi. "Gestionarea gunoiului de grajd este o problemă în sate, comune. Obiectivul principal al controlului integrat al poluării cu nutrienţi este apa, în care aceşti nutrienţi se scurg", a explicat Bogdan.

Aceasta a subliniat şi că fermierii români vor trebui să conştientizeze, la fel ca şi cei din străinătate, că fiecare petec de gunoi de grajd aruncat pe o bucată de pământ înseamnă o poluare pentru ape.

Concret, primăriile pot primi bani pentru realizarea de platforme de depozitare a gunoiului de grajd, de staţii de compostare sau peletizare ori de instalaţii de biogaz, toate cu echipamentele aferente, pentru achiziţia de echipamente pentru platforme deja existente, pentru realizarea de sisteme de mici dimensiuni de canalizare şi epurare a apelor uzate ori pentru crearea unor zone tampon în jurul acestor depozite, prin plantarea de perdele de copaci.

La întâlnire a fost prezent şi primarul comunei Sălacea, Horvath Bela, comună prezentată drept una de succes, întrucât în prima etapă a proiectului Ministerului Mediului a primit fonduri pentru realizarea unei platforme de depozitare a gunoaielor de grajd din satele comunei, pentru realizarea unei reţele de canalizare zonală şi pentru plantare de puieţi de salcâmi. "Cel mai greu este de convins cetăţenii să predea gunoiul de grajd la această platformă. Asigurăm transportul gratuit, căci altfel nici nu i-am putea convinge, şi chiar şi aşa este greu", a explicat edilul. Pe această platformă, gunoiul este compostat şi transformat astfel în îngrăşământ.

Pe lângă Sălacea, în Bihor au mai atras bani în acest proiect primăriile din Bratca, Roşia, Sântandrei şi Şoimi.

Competiţiile pentru proiectele primăriilor vor fi lansate de Ministerul Mediului în acest an, iar banii nerambursabili vor acoperi construirea obiectivelor de investiţii şi taxele aferente, echipamentele necesare operării investiţiilor, servicii de consultanţă şi sprijin tehnic pe perioada implementării. În schimb, beneficiarii vor trebui să plătească studiile de fezabilitate, studiile de teren, evaluarea impactului asupra mediului, taxele şi documentaţiile pentru obţinerea autorizaţiilor şi proiectul tehnic.