După ce liderul grupului PSD din Consiliul Local Oradea, Adrian Madar, a acuzat luni că un ales liberal a dat un vot privind taxele și impozitele din 2024, fiind în conflict de interese, primarul Florin Birta a reacționat, arătând că hotărârea respectivă a fost votată cu respectarea legii.

„Hotărârea privind taxele și impozitele locale nu are nicio referire privind taxele de la Administrația Domeniului Public. Nu a fost niciun conflict de interese”, a declarat Birta, marți, pentru BIHOREANUL.

Madar acuzase că PNL-istul Sorin Negruțiu, consilier local și președintele Consiliului de Administrație al ADP Oradea, a votat o hotărâre care conține și tarife la serviciile prestate de ADP, ceea ce l-ar fi plasat în conflict de interese. „PNL și-a tras un glonț în picior de unul singur. Consilier local președinte de Consiliu de Administrație la ADP a votat impozitele și taxele, inclusiv pentru ADP, ceea ce face ca respectiva hotărâre să fie nulă de drept”, a declarat PSD-istul.

Numai că hotărârea de care a vorbit Madar nu cuprinde niciun tarif de la Administrația Domeniului Public. De altfel, în raportul de specialitate al hotărârii votate în aprilie se precizează explicit că „nu se regăsesc în prezentul raport tarifele practicate de APTOR, Fundația de protejare a monumentelor istorice, Administrația Domeniului Public Oradea, Clubul Sportiv, Direcția Logistică și Direcția Patrimoniu”.

Culmea este că, în conferința de presă de luni, Madar a fost întrebat de jurnaliști dacă este sigur că HCL despre care vorbește conține și tarife ale ADP, iar politicianul a spus că da.

Contactat marți de BIHOREANUL, social-democratul a spus că, de fapt, este vorba despre o scutire la taxa specială de funcționare a unităților comerciale, scutire care se aplică și la ADP. Madar a mai spus și că, oricum, aceasta nu este singura HCL votată de Negruțiu, și că PSD va ataca aceste acte în instanță.

Vezi proiectul de HCL privind taxele și impozitele pe 2024:

Pe de altă parte, întrebat de BIHOREANUL de cealaltă acuză adusă de PSD, și anume că, deși nu a făcut investițiile promise, Compania de Apă Oradea majorează tarifele, primarul Florin Birta a spus că este o obligație impusă de finanțatorul european ca, odată cu realizarea unor investiții din fonduri nerambursabile, tarifele să fie indexate anual. Concret, Madar a spus că, printr-o hotărâre a Consiliului Local Oradea din noiembrie 2022, CAO și-a asumat un plan de investiții în rețele de apă și canalizare și un calendar anual de majorări de tarife. Deocamdată, însă, societatea aplică doar majorările, pentru că lucrările nu s-au făcut încă.

Birta susține că nu e nimic greșit. „Noi, la începutul acestui an, am semnat contractul de finanțare în POIM (n.r. Programul Operațional Infrastructură Mare) pentru acele rețele de apă și urmează să se dea drumul la lucrări. N-aveam cum să le realizăm aceste lucrări, dacă n-am avut contractul semnat. Iar politica POIM este de recalculare a tarifelor anual. În momentul în care ai semnat contractul, se aplică și această măsură anuală, de indexare a tarifelor cu rata inflației. Se va realiza și investiția, în 2-3 ani”, a spus Birta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!