Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat marţi seară, la Realitatea TV, ca în zilele următoare va depune o cerere prin care îl va chema în instanţă pentru a proba acuzaţiile de trafic de influenţă, făcute de Ponta la adresa ei pe Facebook.

La Tribunal

"Pentru moment, în Romania, calomnia se judecă, este un proces civil, deci nu am făcut niciun fel de plângere, însă urmează zilele acestea să depun o cerere prin care să îl chem pe domnul Victor Ponta în instanţă ca sa probeze nu judecăţile de valoare, însă domnia sa m-a acuzat foarte clar, într-o postare pe Facebook, că la mine în birou un primar, i-a dat şi numele, a venit şi a făcut trafic de influenţă pentru ca eu să adopt o ordonanţă de urgenţă. Eu cred că este foarte corect, şi pentru mine, şi pentru domnul Ponta, să probeze acest lucru", a spus Prună.

Deşi ministrul Justiţiei nu a nominalizat primarul despre care Ponta a susţinut că a făcut "trafic de influenţă", fostul premier l-a nominalizat pe Facebook pe primarul Oradiei, Ilie Bolojan, într-o postare din 26 mai, fără a preciza obiectul ordonanţei de urgenţă solicitată de acesta Guvernului, dar fiind vorba despre modificarea legii referendumului local în aşa fel încât consultarea pe probleme locale să poată avea loc odată cu alegerile locale.

Ponta, aria calomniei

Ministrul Justiţiei a mai spus, tot la Realitatea TV, că a decis să-l cheme pe Ponta în faţa instanţei după nouă luni în care a înghiţit tot felul de calomnii din partea acestuia.

Întrebată de ce crede că este atât de des atacată de Ponta, Raluca Prună a precizat ca ia aceste acuzaţii ca atac la portofoliu. "Cred că atacul în ce mă priveşte este atacul care ar fi fost inevitabil împotriva oricărui ministru al Justiţiei, deci o iau nu neapărat ca pe un atac la persoană, ci ca pe un atac la portofoliu. Suntem într-o perioadă destul de complicată, lupta împotriva corupţiei dă rezultate şi dintr-odată descoperim ca justiţia poate că a devenit prea independenta în această ţară", a spus ministrul, referindu-se la acuzaţiile făcute de fostul premier şi şef al PSD.

Ministrul a explicat că doreşte să deschidă un proces pentru a da un exemplu şi a nu lăsa sancţionate atacurile împotriva justiţiei.

"O fac nu numai în considerarea mea, ca persoană, deşi am şi eu o reputaţie de apărat, o fac şi în apărarea demnităţii acestei funcţii. Eu găsesc că societatea românească nu va putea fi asanată atâta vreme cât putem spune orice despre oricine fără să putem proba acest lucru. Eu, ca ministru al Justiţiei, am această obligaţie, ca prin puterea exemplului să arăt că avem un cadru legislativ, avem instanţe independente, şi de acum inainte îl invit pe domnul Ponta să probeze tot ceea ce are de spus despre mine în faţa unui judecator independent", a spus ministrul Justiţiei.

"Un rebut intelectual. Nu merităm mai mult?"

Tot pe Facebook, fostul premier Victor Ponta a mai numit-o pe Raluca Prună "stalinistă" şi a comparat-o cu un terorist al StatuluI Islamic, din cauza "epurărilor" clasei politice de "lideri" consacraţi care, de fapt, sunt judecaţi ori au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie.

Până săptămâna trecută, ministrul Justiţiei s-a abţinut să comenteze alegaţiile lui Ponta, abia vinerea trecută răspunzând pe Facebook printr-o formulare care arată că fostul preşedinte al PSD, găsit vinovat pentru plagiat, este un "rebut intelectual", iar România merită mai mult decât asemenea politicieni, avertizând totodată că îl va chema în faţa instanţei pentru defăimare.

"Un tip pe nume VV Ponta mă face stalinistă. Din nou, a suta oară. Mai bate câmpii şi cum că aş fi membru ISIS. Am predat filosofie politică, nu voi zăbovi: l-aş fi pus să repete anul. Pentru delir ideologic. Suntem însa în alt joc şi el e (încă) în politica mare. Îl anunţ public - ca avocat intrat pe bune în profesie - că pentru toate calomniile îl voi invita de azi înainte să probeze în instanţă astfel de afirmaţii. Poate îşi ia un avocat neintrat pe uşa din dos în Barou, că argumentele formulate de unul singur nu conving oameni raţionali, care au silogismul acasă şi care cunosc rigorile legii. Pe cei mulţi, scârbiţ de cum sunteţi reprezentaţi, de aici şi de aiurea de prin exilul global, vă invit la reflecţie: nu cumva merităm mai mult decât un rebut intelectual de acest tip?!", a scris ministrul zilele trecute pe Facebook.