Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, este urmărit penal de procurorii DNA Cluj pentru luare de mită şi trafic de influenţă, scrie realitatea.net.

Edilul este acuzat că a primit bani de la reprezentanţii a cinci firme pentru a le favoriza la achiziţiile publice organizate de instituţie, la atribuirea şi la derularea contractelor.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii DNA Cluj desfăşoară, marţi după-amiază, percheziţii la sediul Primăriei Baia Mare, la locuinţa edilului şi la mai multe sedii de firme, între care şi trustul de presă e-Maramureş.

Aceleaşi surse, citate de realitatea.net, susţin că primarul Cherecheş a fost audiat la sediul DNA din Baia Mare şi este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi alte fapte de corupţie. Alături de el sunt urmăriţi penal cel puţin cinci oameni de afaceri.

Surse judiciare spuneau, anterior, că mai multe percheziţii au loc, marţi, la sediul Primăriei Baia Mare şi la trustul de presă e-Maramureş, de unde au fost ridicate până în prezent mai multe documente şi unităţi de calculator. Ancheta procurorilor vizează modul în care trustul de presă a fost preluat în ianurie 2013 de societatea Transilvania Media Trust condusă de către interpuşi ai primarului Cătălin Cherecheş, afirmau sursele citate.

Percheziţiile procurorilor ar avea legătură cu mai multe declaraţii date de omul de afaceri Ioan Baltă, zis Oniza, administrator al XS Sud Compani din Baia Mare. La jumătatea lunii martie, acesta a fost arestat în urma unor percheziţii făcute de procurorii bucureşteni, într-un dosar în care se fac cercetări pentru înşelăciune şi evaziune fiscală.

Cătălin Cherecheş este primar la Baia Mare din mai 2011. La alegerile locale din iunie 2012, Cătălin Cherecheş a fost reales în funcţie cu 86,3 la sută din voturi. Cherecheş a intrat în atenţia presei anul trecut când a vrut să scoată toate familiile de romi din oraş.