Primarul comunei Nojorid, Mircea Crainic, şi fostul viceprimar din Şuncuiuş, Florin Brîndaş, au fost declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate, pe motiv că, odată cu funcţia publică, au avut şi firme pe numele lor.
În cazul lui Crainic, ANI notează că "s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 4 februarie 2009 - 16 septembrie 2014, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al întreprinderii individuale Crainic Mircea Mihai ÎI, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003".
Contactat de BIHOREANUL, primarul se apără spunând că întreprinderea nu a avut activitate. "O aveam de dinainte să fiu primar, dar n-a avut activitate. M-a anunţat ANI anul trecut, am trimis punctul de vedere şi nu mi-a mai comunicat nimic. Când voi primi anunţul oficial, îl voi ataca în instanţă", a declarat Crainic.
În ceea ce-l priveşte pe Brîndaş, despre care ANI susţine că este încă incompatibil, dar de fapt acesta nu mai este viceprimar din 2013, Agenţia îl acuză că, pe lângă funcţia de la Primăria Şuncuiuş, a fost administrator la două firme, SC Pojorîta SRL (începând din 19 februarie 2009) şi SC Floris Turism SRL (între 19 iunie 2008 - 5 august 2013) şi a fost şi comerciant persoană fizică (19 iunie 2008 - 21 iunie 2010).
În cazul lui, ANI a sesizat şi Parchetul Beiuş, "în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, prevãzutã şi pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României, întrucât Brîndaş Florin-Viorel a omis declararea calităţii de membru în organele de conducere, administrare şi control ale societăţilor comerciale".
"Am avut aceste calităţi, dar toate firmele erau suspendate. Am comunicat acest lucru către ANI", a declarat Brîndaş pentru BIHOREANUL. Întrebat dacă a omis să-şi declare calităţile de membru în aceste firme, Brîndaş a admis: "Se poate, au fost de mult treburile".