Edilul Oradiei, Ilie Bolojan, a acuzat, luni, Guvernul României că ia decizii nepregătite şi "tembele", după ce, prin Ordonanţa 114, verificările licitaţiilor pentru proiectele europene au fost transferate de la ANAP la autorităţile de management din fiecare minister, care n-au fost pregătite pentru aceste atribuţii. Astfel, s-a creat un blocaj în licitarea lucrărilor pe fonduri nerambursabile, inclusiv în ceea ce priveşte proiectele Oradiei.

Schimbări forţate

"S-a făcut destul de mare tapaj la finele anului trecut cu privire la Ordonanţa 114 care stabileşte măsuri de impozitare suplimentară în sectorul bancar şi cel de energie şi telecomunicaţii, dar nu s-a scris aproape nimic despre încă un articol al acestei ordonanţe care schimbă modalitatea de verificare a licitaţiilor la proiectele europene", a declarat Bolojan, într-o conferinţă de presă.

"Aşa cum ştiţi, aveam o procedură în care noi trimiteam în serviciul electronic pe care-l gestiona Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice toate procedurile de licitaţii şi aveam deci un parcurs clar. Prin modificarea adusă prin Ordonanţă, practic această verificare la licitaţiile pentru proiectele europene nu se mai face prin ANAP, ci a fost trecută la autorităţile de management, deci practic la fiecare minister care gestionează aceste proiecte europene, fără să fie o pregătire prealabilă în acest sens", a continuat acesta.

O măsură "tembelă"

Primarul Oradiei a dezvăluit, însă, că autorităţile de management nu sunt capabile să verifice documentaţiile, aşadar în toată ţara se creează un blocaj.

"La începutul lunii ianuarie, constatând această modificare, am luat legătura cu autorităţile de management şi ne-au comunicat că nu au oamenii pregătiţi, nu au infrastructura pregătitiă şi practic nu se pot face aceste verificări în perioada următoare. Înţeleg că în această perioadă ar urma să intre în şedinţă de Guvern normele de aplicare a Ordonanţei, căci nu are norme de aplicare, deşi a intrat în vigoare imediat. Cert este că, în cea mai bună situaţie, ar mai dura câteva săptămâni cel puţin până am putea organiza aceste licitaţii pe fonduri europene. Suntem, deci, practic blocaţi şi este întârziată - prin această măsură tembelă, că nu pot să-i spun altfel, nepregătită - achiziţa proiectelor pe fonduri europene", a spus Bolojan.

Mai mult, primarul Oradiei a spus că autorităţile de management nici măcar nu au acreditare pentru a efectua verificările de tip ex ante, ci va trebui să o obţină de aici înainte de la Comisia Europeană, aşadar blocajul ar mai dura. Bolojan a spus că Guvernul nu a explicat raţiunea pentru care a luat această măsură şi a precizat că şi verificările ANAP aveau sincope "acceptabile", dar "mai bine să ai o întârziere de o săptămână - două decât să ai un blocaj total".

Oradea forţează

Edilul a mai subliniat că dacă licitaţiile ar fi derulate fără aceste verificări autoritatea contractantă riscă să plătească penalităţi, totul pentru că "Guvernul României, fără să se gândească la efecte, a luat măsuri nepregătite".

El a mai spus că Oradea este în blocaj, dar că va forţa anumite licitaţii: "Noi în Oradea va trebui să forţăm, de exemplu, să dăm drumul la licitaţiile pentru contractare proiectelor tehnice la pasajele subterne din zona Centrului Civic pentru că nu putem să mai aşteptăm câteva luni de zile. Sunt nişte lucrări destul de complicate, deci riscăm, ne asumăm conştient unele corecţii, dar nu sunt sume mari la partea de proiect tehnic. Celelalte licitaţii propriu zise de lucrări le-am blocat pe toate".

În conferinţă, Ilie Bolojan a solicitat guvernaţilor să remedieze situaţia. "Solicit pe această cale Guvernului să găsească modalităţi pentru a face aceste verificări operaţionale pentru că altfel pierderile şi întârzierile vor fi foarte mari pentru toate autorităţile locale din România", a încheiat edilul.