Centrul de servicii privind Cariera al Universităţii din Oradea organizează în perioada 21-23 mai Zilele Carierei.

Între evenimentele programate se numără "7 minute speech", în cadrul căruia, miercuri după amiază, studenţilor le vor vorbi şapte invitaţi, în frunte cu primarul Ilie Bolojan, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, şi actorul Richard Balint, care a câştigat recent premiul UNITER.

Evenimentul va avea loc la Biblioteca Universităţii şi va începe la ora 16. Ceilalţi speakeri sunt prof. univ. dr. Adrian Hatos, dr. Vlad Cristian Deac, Bekesi Csaba, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, şi tânărul Vlad Mocanu, autorul cărţii "Eşecuri de succes".

În cadrul Zilelor Carierei se organizează şi ateliere şi manifestăridedicate studenţilor şi absolvenţilor universităţii care sunt în căutarea unui program de internship platit sau unui loc de muncă. Studenţii au oportunitatea de a întâlni specialişti din diferite domenii şi de a interacţiona cu aceştia în cadrul unor workshop-uri şi sesiuni Q&A.