Primarul Ilie Bolojan şi directorul Companiei de Apă Oradea, Ovidiu Gavra, vor semna luni la Ministerul Mediului şi Pădurilor, cu ministrul Laszlo Borbely, contractul de finanţare al proiectului Aparegio, de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi canalizare din judeţul Bihor.

Obiectivul proiectului, în valoare totală de 83 milioane de euro, este de a asigura furnizarea unor servicii de alimentare cu apă şi canalizare în conformitate cu practicile şi politicile UE în domeniu, în majoritatea zonelor urbane până în anul 2015.

Conform unui comunicat al municipalităţii, în prima etapă de implementare, 2009-2013, proiectul va presupune investiţii în tratarea şi distribuţia apei potabile precum şi colectarea şi epurarea apei uzate în municipiile Oradea şi Beius, localitatea Tinca şi localităţile din zona metropolitană a Oradei (Sântandrei, Palota, Girişu de Criş, Tărian, Biharia, Nojorid, Oşorhei, Alparea şi Fughiu) cu o populaţie totală de 237,298 locuitori reprezentând circa 40% din populaţia totală a judeţului Bihor.

După semnarea contractului se vor lansa procedurile de licitaţie pentru achiziţia lucrărilor pentru obiectivele de investiţii cuprinse în proiect, proceduri ce vor fi postate pe SEAP.