Vizită mai puțin obișnuită, sâmbătă, la Mănăstirea Izbuc din Bihor. Primarul Oradiei, Florin Birta, a mers acolo însoțit de circa 50 de colaboratori și angajați ai municipalității, pentru o zi de voluntariat înaintea primei duminici din lună, când la așezământul monahal sunt așteptați, potrivit tradiției, mii de credincioși la Taina Sfântului Maslu.

Reprezentanții mănăstirii au transmis ulterior un comunicat, în care au subliniat că edilul și colegii săi au ajutat la diferite activități.

„Primarul de la Oradea împreună cu peste 50 de colaboratori și angajați ai primăriei au făcut voluntariat la Mănăstirea Izbuc, astăzi 6 iunie 2026. Au muncit alături de obștea monahală pregătind incinta mănăstirii, locașurile de închinare, în gospodăria mănăstirii precum și la alte activități administrativ gospodărești”, au transmis reprezentanții Mănăstirii Izbuc, alăturând și o serie de fotografii. 

De asemenea, grupul a ajutat și la pregătirea miilor de porții de mâncare care urmau să fie împărțite duminică credincioșilor. Mănăstirea arată că, de 17 ani, în prima duminică din lună, după Liturghie, la Izbuc se oficiază Taina Sfântului Maslu, la care participă credincioși „din mai multe zone ale țării sau chiar din afara granițelor”.

Din fotografiile transmise se vede că primarul Florin Birta a fost însoțit, între alții, de viceprimarul Teofil Filimon, city managerul Sebastian Lascu, secretarul Consiliului Local, Eugenia Borbei, directorul economic al Primăriei, Eduard Florea, directorul Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională, Marius Moș, șeful Poliției Locale Oradea, Samuel Milian, precum și de alți angajați ai municipalității. În grup s-au aflat și consilierele locale PNL Camelia Dulca și Karmen Chimerel.

Reprezentanții mănăstirii au mai transmis că sâmbătă s-au împlinit 17 ani de când conducerea Mănăstirii Izbuc i-a fost încredințată arhimandritului Mihail Tărău. Cu această ocazie, primarul Oradiei i-a oferit starețului o diplomă aniversară, iar acesta, la rândul său, i-a dăruit edilului o copie a icoanei Maicii Domnului de la Izbuc, pentru Primăria Oradea.

„Activitatea de voluntariat s-a încheiat în biserica mare a Mănăstirii, unde părintele stareț a săvârșit o rugăciune de binecuvântare. De asemenea, a adresat și un cuvânt de mulțumire”, au mai transmis reprezentanții așezământului monahal.

Vizita are loc la câteva luni după ce, în decembrie, edilul își exprimase dorința de a ajunge la Izbuc. După cum BIHOREANUL a relatat atunci, Florin Birta anunțase că vrea să meargă la Mănăstirea Izbuc, împreună cu colegi din Primărie, după ce un grup de călugări condus de arhimandritul Mihail Tărău i-a colindat pe angajații municipalității, înaintea Crăciunului. La acel moment, edilul spunea că vrea să întoarcă vizita și să lucreze, măcar pentru o zi, în folosul mănăstirii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!