Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, este acuzat de conflict de interese, de către Agenția Națională de Integritate, iar asta deoarece „a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentate de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese”.

Edilul Timișoarei spune că demersul este „absurd și complet neacoperit de fapte” și a anunțat că va ataca în instanță decizia ANI.

Dominic Fritz detaliază că un consilier USR a împrumutat campania electorală a sa din 2020 pentru obținerea primului mandat, iar apoi și-a recuperat banii de la Autoritatea Electorală Permanentă. Acel consilier, arhitect de meserie, a elaborat documentația pentru PUZ-ul unui client, documentație semnată ulterior de Dominic Fritz, în calitate de primar. 

„Mi-au făcut şi mie un dosărel. Agenţia Naţională de Integritate consideră că în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situaţie de conflict de interese administrativ şi propune să mi se înceteze mandatul. Bineînţeles că tot demersul este absurd şi complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanţă toată bizareria menită să mi se lipească şi mie o etichetă de pătat politic”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

„E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani. Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgulă, în CL”, a argumentat edilul Timișoarei.

„Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau nevotarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România)”, a mai scris Fritz.

Edilul a precizat că o să atace raportul ANI în instanţă. „O să atac la rândul meu raportul ANI în instanță și nu am niciun dubiu că voi primi dreptate. O să-mi apăr onoarea și integritatea indiferent cui i s-a pus pata pe mine”, a mai spus Dominic Fritz.

Potrivit legii, persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate „este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!