Îndrăgiţii artişti Cornelia şi Lupu Rednic le dau întâlnire iubitorilor de foclor la ERA Park Oradea. Concertul "Primăvara cântă şi ne încântă" se va desfăşura vineri, 4 mai, începând cu ora 18, în parcarea centrului comercial din Calea Aradului, aducând în faţa orădenilor un repertoriu variat.

Interpreţi ai unor cântece cunoscute, precum "Mândruţă cu ochi de mură", "Însoară-te măi Ioane", "Cucule, pasăre rară…", "Să trăia prietenii mei" sau "De departe noi zinim", artiştii promit un spectacol adevărat.

În cadrul aceluiaşi eveniment vor mai urca pe scenă şi Grupul vocal "Lioara", coordonat de Antonela Ferche Buţiu, Grupul vocal "Art Group", coordonat de Lăcrămioara Deac, Ansamblul Vetre Bihorene, coregraf Dumitru Cora, şi Art Band, sub conducerea lui Ari Nagy Alexandru.

Pe lângă muzică de petrecere şi folclor autentic, cei prezenţi vor putea asculta şi piese de operă, în interpretarea artiştilor Meszaros Levente şi Sebastian Balaş. De asemenea, orchestra Rapsodia Bihoreană, dirijor Liviu Buţiu, va îmbina atât melodii din folclorul bihorean, cât şi din muzica clasică, într-un maraton inedit.

"Participarea este gratuită pentru toată lumea, aşa că vă aşteptăm cu drag. Haideţi să ne bucurăm împreună de primăvară, la ERA Park!", au transmis reprezentanţii centrului comercial.