Prefectura Bihor a anunţat că primele pachete gratuite cu măşti şi şerveţele biocide au ajuns la vârstnici cu situaţie materială precară din zona de Nord-Est a judeţului.

"Cadrele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor au distribuit materialele de protecţie în 36 de UAT-uri din zona Valea lui Mihai, Aleşd, Marghita şi Tăuteu persoanelor de peste 65 de ani care locuiesc singure şi nu au posibilităţi materiale, precum şi altor categorii defavorizate", arată un comunicat transmis presei.

Primele pachete au fost împărțite în cursul zilei de miercuri, după ce, în contextul stării de alertă, prefectul Dumitru Ţiplea a dispus distribuirea de materiale de protecţie gratuite către aproximativ 25.000 de persoane vulnerabile din judeţul Bihor.

Acestea provin din cantităţile de produse biocide şi echipamente de protecţie confiscate în vama Borş, în intervalul 19 aprilie - 3 mai.

Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că, în total, 1,1 milioane de români vor primi măști gratis, bugetul alocat de Ministerul Sănătății fiind în acest scop de 150 de milioane de lei. Conform procedurii, ministerul Sănătății primește datele centralizate de la administrațiile locale cu necesarul de măști, după care, prin Direcțiile de Sănătate Publică va distribui numărul necesar de măști de protecție, arată Digi24.