Clipul francez ilustrează un cuplu tânăr care testează un Duster. Bărbatul se uită cu mândrie la felul în care se reflectă imaginea sa la volanul SUV-ului, în vitrinele magazinelor, apoi, la semafor, maşina, evident mai înaltă decât maşina lângă care se opreşte, îl face din nou pe cel din spatele volanului să se simtă superior celorlalţi participanţi la trafic.

Finalul clipului îi surprinde pe cei doi iubiţi la dealer, care îi informează asupra preţului SUV-ului Duster. Cei doi se arată uimiţi de preţul maşinii, care este "scandalos de accesibilă".

Dacia Duster, primul SUV al constructorului autohton de automobile, s-a lansat oficial în România la jumătatea lunii martie, în prezenţa fostului pilot de Formula 1 Alain Prost, cel care a pilotat o versiune de competiţie Duster în sezonul 2010 al Trofeului Andros.

Duster va fi livrat în showroom-urile dealerilor din România începând cu 15 aprilie. Înscrierile pentru achiziţionarea unei Dacii Duster au început deja din 2 martie, iar primul care va beneficia de SUV-ul de la Dacia va fi preşedintele României, Traian Băsescu.

Primul autoturism de teren al mărcii româneşti de automobile a intrat în Cartea Recordurilor la începutul lunii martie, ca cel mai accesibil SUV din lume, cu un preţ de pornire de 10.500 de euro, în versiunea 4x2, şi de la 12.300 euro în versiunea 4x4.