Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a anunţat, marţi, mai multe modificări în structurile de conducere ale unor unităţi de învăţământ din Bihor, în contextul în care pe 31 august au expirat numirile în funcţii pentru 44 de directori şi 26 de directori adjuncţi. Este vorba de şefi de şcoli şi grădiniţe care nu au ocupat aceste funcţii prin concurs, ci au fost delegaţi la conducerea unităţilor de învăţământ, pe durata unui an şcolar.
O parte dintre ei şi-au păstrat funcţiile, însă alţii au fost înlocuiţi, fie pentru că au ieşit la pensie, fie pentru că inspectorul şcolar general Virgil Blage nu le-a mai prelungit numirile. Mai precis, este vorba de 17 profesori care acum au fost numiţi în funcţii de directori, respectiv 11 în funcţii de directori adjuncţi.
Printre directorii care au ieşit la pensie se numără Florian Hava, de la Şcoala Gimnazială "Dacia" Oradea, unitate de învăţământ care acum este condusă de Carmen Cozman, Mircea Gârba de la Şcoala Gimnazială nr. 16 Oradea, unde noul director este Cristian Bugle, ori Aurica Beleiu, de la Grădiniţa 53 Oradea, înlocuită la şefie acum de Andrada Şulea.
Conducere nouă are şi Colegiul Tehnic "Traian Vuia" din Oradea, a cărei directoare, Daniela Vîlceanu, a fost promovată ca inspector de monitorizare, îndrumare şi control în cadrul IŞJ Bihor. Locul ei la conducerea şcolii a fost luat de profesoara Alina Cotca. De asemenea, a fost detaşată în IŞJ Bihor şi directoarea Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 30 Oradea, Georgeta Bara, iar la conducerea unităţii de învăţământ a fost numită Lucia Negrău.
Printre şcolile care au directori noi, după ce şeful IŞJ Bihor a decis să nu mai prelungească contractele de management ale profesorilor care ocupau această funcţie, se numără Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", unde nu mai este la conducere profesoara Carmen Chira, ci colega ei Daniela Băguţ, respectiv Liceul Tehnologic nr. 1 Popeşti, unde Mirela Crişan a fost înlocuită de Ioan Jarca.
Comunicatul Inspectoratului Şcolar nu precizează motivele concrete pentru care acestor directori nu li s-au mai prelungit numirile în funcţie, la fel cum nu se ştie cu exactitate câţi directori s-au aflat în această situaţie.
"În ce priveşte directorii adjuncţi, dintr-un număr de 26 (n.r. cărora le-a expirat numirea în funcţie pe 31 august), au fost reconfirmaţi 15, iar 11 au fost înlocuiţi din diverse motive: încetarea detaşării sau detaşarea pe funcţii de monitorizare, îndrumare şi control în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, cum este cazul directorilor adjuncţi de la Şcoala Gimnazială "Miron Pompiliu" Ştei, Şcoala Gimnazială "Puiu Sever" Ineu, Liceul Reformat "Lorantffy Szuszanna" Oradea", a transmis IŞJ Bihor, din nou, fără a oferi detalii suplimentare.
IŞJ Bihor a mai comunicat că, cele 25 de posturi de inspector şcolar din instituţie sunt ocupate de 27 de persoane (unii inspectori fiind angajaţi cu jumătate de normă), din care 12 au fost numite în ultimele luni, după ce Virgil Blage a preluat conducerea învăţământului bihorean.