O femeie din oraşul Borşa, judeţul Maramureş, infectată cu virusul COVID-19, a murit în Italia. Este primul cetăţean român care a decedat de coronavirus. În vârstă de 80 de ani, femeia avea afecţiuni medicale pre-existente.
"În contextul informaţiilor din mass-media care menţionează decesul, în Republica Italiană, a două persoane de cetăţenie română ca urmare a infecţiei cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma demersurilor Ambasadei României la Roma şi ale Consulatului General al României la Milano, autorităţile italiene au confirmat, până în prezent, decesul unui cetăţean român ca fiind cauzat de infecţia cu COVID-19, pe fondul unor afecţiuni medicale pre-existente", a transmis, printr-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe.
Presa centrală a aflat că e vorba despre o femeie de 80 de ani din oraşul Borşa. Ea se afla de ceva vreme în Italia pentru a-şi îngriji sora, în vârstă de 75 de ani, bolnavă de cancer. "Sora ei a murit cu două zile înainte de cancer, iar ea a murit la spitalul din Monza, regiunea Lombardia", a declarat pentru Mediafax primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş.
Pe de altă parte, MAE a transmis că "situaţia cetăţenilor români din Italia rămâne o prioritate permanentă pentru misiunea diplomatică şi oficiile consulare ale României din Italia şi orice informaţie cu privire la cetăţenii români din Italia va fi comunicată public de către Ministerul Afacerilor Externe imediat ce aceasta va fi confirmată de către autorităţile italiene, care se concentrează, în prezent, în contextul situaţiei extraordinare existente în Republica Italiană, cu toate eforturile şi resursele umane, pe activităţile de salvare şi tratament ale persoanelor infectate cu COVID-19".
În România, până acum au fost confirmate 99 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Din fericire, în ţară nu s-a înregistrat niciun deces din cauza noului virus.