Primăria Aleșd este prima dintre cele patru administrații locale din Bihor care a finalizat lucrările pentru construirea de adăposturi pentru câinii fără stăpân, în baza finanțării asigurate de Consiliul Județean.
Potrivit unei informări transmise joi de CJ Bihor, adăpostul are 10 boxe acoperite, dintre care șase au o suprafață de câte 7,5 metri pătrați, iar celelalte patru de 3,2 metri pătrați fiecare, toate urmând să fie dotate cu vase pentru hrană și apă, precum și cu cuști. De asemenea, adăpostul are și un spațiu de joacă și plimbare pentru patrupede, de 119 metri pătrați.
Adăpostul din Aleșd a fost construit pe un teren de aproximativ 400 metri pătrați, pe care au fost amplasate containere monobloc ce vor funcționa ca spații de primire, de tratament și de depozitare a hranei pentru câini, existând toalete și spații pentru preluarea leșurilor.
Amenajarea adăpostului a costat 372.253,17 lei, din care 370.414,87 lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Bihor, iar lucrările au fost recepționate în 22 decembrie 2021.
Noul amplasament va fi gestionat de personalul Primăriei Aleșd, instruit de specialiștii Administrației Domeniului Public Oradea. De asemenea, va fi încheiat și un contract cu un medic veterinar.
Adăpostul va deveni operațional imediat după obținerea autorizației de funcționare de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor. CJ Bihor a achiziționat și o autoutilitară pentru transportul animalelor, pe care o va pune la dispoziția adăpostului din Aleșd.
Amenajarea acestuia face parte dintr-un program ce prevede stabilimente similare și în municipiile Beiuș, Marghita și Salonta, în baza unui protocol de colaborare încheiat de CJ Bihor în 30 martie 2021 cu cele patru primării și cu Administrația Domeniului Public Oradea.
În baza protocolului, CJ Bihor finanțează construirea celor patru adăposturi pe terenuri puse la dispoziție de autoritățile locale și dotează fiecare adăpost cu câte o autoutilitară pentru capturarea câinilor fără stăpân.
La rândul lor, primăriile Salonta, Marghita, Beiuș și Aleșd trebuie să înființeze servicii proprii pentru gestionarea adăposturilor și să încheie contracte pentru preluarea câinilor fără stăpân din comunele limitrofe, la fel cum ADP gestionează această problemă pentru localitățile din Zona Metropolitană Oradea.