Primul incubator de afaceri din România bazat pe producţie a fost inaugurat, vineri, în comuna Ţeţchea, în prezenţa oficialităţilor locale, a primarului Farkas Istvan Attila din comuna parteneră Kismarja din Ungaria, a subprefectului Iulius Delorean, a preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, respectiv a europarlamentarului PSD Emilian Pavel.

Construită pe terenul primăriei, vizavi de fabrica de ciment Holcim, hala întinsă pe aproximativ 1.000 metri pătraţi a fost ridicată prin intermediul unui proiect transfrontalier în valoare totală de 1,1 milioane de euro, din care 600.000 euro au revenit părţii române. Cota de contribuţie a Primăriei Ţeţechea a fost de doar 3% din proiect, adică puţin peste 18.000 euro.

Investiţia a fost realizată în cadrul proiectului Rural Bussines, desfăşurat în partenerat cu localitatea ungară Kismarja din Hajdu Bihar, care şi-a construit, în oglindă, un centru de afaceri care va găzdui birouri de firme. În cadrul aceluiaşi program, 25 de persoane au urmat şi un program de antreprenoriat şi a fost construit şi un portal, ruralbusiness.tetchea.ro.

În vreme ce în toată ţara majoritatea incubatoarelor de afaceri româneşti s-au transformat în simple clădiri de birouri, cel din Ţeţchea s-a axat pe producţie, ceea ce este o premieră naţională, după cum a subliniat Laurenţiu Droj, de la UrbanGis Consulting, consultantul proiectului.

La conferinţa de încheiere a proiectului, desfăşurată în sala de festiivităţi a Primăriei din Ţeţchea, au fost prezente peste 100 de persoane, inedită fiind amenajarea unor standuri în care mai mulţi producători locali, din Ţeţchea şi Kismarja, au oferit oaspeţilor degustări de produse tradiţionale, de la pâine cu untură cu ceapă, slănină, şuncă, cârnaţi, până la diverse sortimente de brânzeturi, miere şi iaurturi, dar şi produse vestimentare sau coşuri de nuiele. Atmosfera a fost animată de momentele folclorice susţinute de Ansamblul Datina din comună.

Deşi panglica a fost tăiată vineri, incubatorul găzduieşte deja, de mai bine de o lună, o firmă de producţie tricotaje, aparţinând unui investitor italian. În prezent, aici lucrează în jur de 25 de persoane, iar potrivit primarului Bujor Chirilă, se estimează că numărul locurilor de muncă nou create va ajunge în total până la 100, odată cu mobilarea halei cu echipamentele necesare. Clădirea mai găzduieşte 7 birouri, mobilate şi echipate, destinate tot firmei incubate.

"Într-un an de zile acolo vor lucra 70-80 angajaţi, minim două treimi din comuna Ţeţchea. De altfel, în acea zonă, unde există şi Holcim-ul, deja sunt interesaţi investitori care vor să construiască, în vecinătatea incubatorului, noi hale industriale. Încet, ne atingem scopul ca în 2-3 ani, maxim 5, existenţa locurilor de muncă să nu mai fie o problemă în comună", a spus primarul de Ţeţchea, felicitat de toţi cei prezenţi pentru reuşita proiectului.