După doi ani de proiectare, compania japoneză Shimizu Corporation a dezvăluit planurile primului oraş subacvatic al lumii, care ar putea deveni realitate în următoarele decenii.
"Ocean Spiral", cum va fi el numit, va fi protejat de o sferă uriaşă şi alimentat cu energie regenerabilă, iar costurile construcţiei s-ar ridica la 26 miliarde de dolari. Oraşul ar putea găzdui până la 5.000 de rezidenţi, iar întreaga construcţie va putea coborî în adâncuri, pe o spirală lungă de 15 kilometri. Aceeaşi spirală va căuta, pe fundul apelor, metale preţioase şi va genera energie cu ajutorul diferenţelor de temperatură din ocean.
"În prezent, vorbim doar de nişte schiţe, dar dorim să dezvoltăm tehnologia necesară, care ne va permite să construim acest spaţiu perfect locuibil sub apă", a declarat Masataka Noguchi, purtătorul de cuvânt al companiei Shimizu.
Apa potabilă necesară oraşului va fi obţinută cu ajutorul presiunii hidraulice. Totodată, pentru transformarea dioxidului de carbon în energie, compania propune colectarea din apă a microorganismelor care fac această treabă.