O aeronavă de tip Boeing 737-500 a companiei Blue Air a aterizat, joi după amiază, pe pista Aeroportului Internaţional din Oradea, marcând inaugurarea rutei de Torino, cu continuare la Roma, Napoli şi Catania.

Ouă roşii pentru pasageri

Cum, cel mai probabil, şi-au dat seama că show-ul cu folclorişti care au dansat şi chiuit pe pista Aeroportului, de la inaugurarea curselor Ryanair de Barcelona şi Milano, a fost unul exagerat, de data aceasta autorităţile au pregătit un eveniment mai "aşezat".

Avionul Blue Air a aterizat fără probleme cu puţin înaintea orei programate, 15.30, aducând o încărcătură de circa 80 de pasageri. La intrarea pe platformă, aeronava a fost udată cu tunuri de apă, o tradiţie în aviaţie care marchează inaugurarea unei curse.

La coborâre, pasagerii au fost aşteptaţi de preşedintele Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor, şi de Vlad Cristescu, Senior Network Development Executive în cadrul companiei aviatice Blue Air, respectiv de vicepreşedinţii CJ Ioan Mang şi Traian Bodea. Aceştia le-au înmânat călătorilor câte un ou roşu din turtă dulce şi le-au transmis "Bine aţi venit la Oradea!".

De asemenea, autorităţile au pregătit mici cadouri şi pentru echipajul Blue Air, care a şi coborât din avion pentru o poză de grup.

Se negociază noi destinaţii

Pasagerii primei curse sosite de la Torino au fost transportaţi apoi spre terminal de un autobuz, spre deosebire de pasagerii Ryanair, care folosesc calea pietonală nou amenajată pentru a ajunge la check-out. La ora 16.10, de pe pista Aeroportului din Oradea avionul a decolat, cu alţi pasageri, spre Torino, un hub al companiei Blue Air.

În scurtul său discurs susţinut cu ocazia inaugurării curselor internaţionale ale companiei româneşti low-cost, Pasztor Sandor a dat de înţeles că ar putea urma şi alte rute deschise la Oradea de Blue Air.

"După cum ştiţi, cursele interne ale Blue Air (n.r. Oradea - Bucureşti şi retur) au un succes foarte mare. Cel puţin de trei ori mai mulţi bihoreni călătoresc cu avionul la Bucureşti decât înainte. Acum pornim destinaţiile externe, cu ruta de Torino, şi sperăm că nu ne oprim aici. Am început deja discuţii în acest sens, dar, ca de obicei, nu vă vom da detalii", a spus acesta.

"Poate fi îmbunătăţit…"

La rândul său, reprezentantul Blue Air, Vlad Cristescu, a afirmat că ruta Oradea - Torino este una cu potenţial. "Este o rută foarte bună pentru compania Blue Air, care se va dezvolta pe viitor şi aşteptăm cât mai multe vânzări din partea orădenilor. Primele zboruri performează destul de bine. Avem un factor de încărcare care poate fi îmbunătăţit, însă credem că pe viitor vom ajunge la 90%, cu siguranţă", a spus acesta.

Întrebat, concret, de reporterul BIHOREANULUI, cât de populare sunt aceste zboruri, Cristescu a precizat că prima cursă are o încărcătură de "aproximativ 60%". De asemenea, acesta a spus că pasagerii care pleacă din Oradea aleg, de multe ori, zborurile cu continuare, în special spre Napoli şi Catania.

Tot mai mulţi

După cum BIHOREANUL a mai scris, zborurile de Torino urmau să fie inaugurate, iniţial, pe 26 martie, însă au fost amânate fără explicaţii oficiale. Joi, la Oradea, Vlad Cristescu a spus doar că acest lucru s-a întâmplat "din motive operaţionale".

Zborurile pe ruta Oradea - Torino sunt programate în zilele de joi şi duminică. În zilele de joi, aeronavele pleacă la ora 12.30, ora Italiei, şi aterizează la ora 15.30 la Oradea, pornind de aici la ora 16.10 spre Torino, unde aterizează la ora 17.10 (ora Italiei). În zilele de duminică, zborurile decolează din Italia la ora 7.15 şi ajung la destinaţie la ora 10.15, plecând înapoi la ora 11 şi aterizând la Torino la ora 12.

În altă ordine de idei, directorul Aeroportului orădean, Gheorghe Paşc, a precizat că acesta are tot mai mulţi călători. "Ziua de miercuri (n.r. – 12 aprilie) a fost o zi cu record de pasageri pe Aeroportul Oradea. Am avut 954 pasageri care l-au tranzitat", a spus acesta.

În primul trimestru al anului 2017, Aeroportul Internaţional Oradea a înregistrat un trafic aerian de 18.635 pasageri, faţă de 8.312 în primul trimestru al anului 2016.