Primăria Oradea a anunţat, miercuri, că muncitorii au turnat placa de deasupra pasajului subteran din Piaţa Cetate, astfel că stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 65%.
"Au fost montate cele 28 de grinzi şi a fost armată şi cofrată placa situată deasupra pasajul subteran. Constructorul a turnat elevaţia (pereţii) pasajului aferenţi rampei dinspre Nufărul şi din zona mediană a pasajului, urmând să fie săpată rampa dinspre zona centrală şi să fie montate palplanşele", se arată într-un comunicat postat pe site-ul municipalităţii.
Până acum a fost turnat radierul acestui pasaj, au fost realizaţi piloţii foraţi şi s-a săpat rampa dinspre Nufărul.
De asemenea, muncitorii au finalizat bazinul de retenţie a apelor pluviale, situat sub pasajul rutier, iar între timp în zonă au fost realizate şi lucrările pentru devierea reţelelor de utilităţi.
Pasajul se construieşte în zona intersecţiei dintre B-dul D. Cantemir şi strada Evreilor Deportaţi.
"Aici vor exista două giraţii la nivelul solului, care vor fi traversate în subteran de un pasaj pe relaţia D. Cantemir - Centrul Civic. La nivelul solului va exista în continuare o bandă dedicată liniilor de tramvai. Totodată, vor fi executate următoarele categorii de lucrări: realizarea sistemului de irigaţii, realizarea trotuarelor, piste de biciclete, staţii de transport public modernizate precum şi plantarea de arbori şi arbuşti", mai explică informarea.
Lucrările sunt executate de asocierea formată din S.C Freyrom S.A - lider de asociere, S.C. Procons Group S.R.L, S.C Metabet CF S.A şi SC Leko Construct S.R.L.
Valoarea totală a acestora se ridică la 32.610.187,17 lei fără TVA, fiind finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.
Finanţarea nerambursabilă este 98% din valoarea cheltuielilor eligibile, mai arată reprezentanţii municipalităţii.