Ministrul Florin Roman a demisionat, miercuri, din funcţie, după ce a ajuns protagonist într-un scandal de impostură.

El a fost prins că şi-a plagiat lucrarea de dizertaţie şi că n-a studiat la Universitatea Babeş-Bolyai, aşa cum pretinde în CV, însuşi rectorul acestei instituţii arătând că Roman n-a trecut pe-acolo.

Un colegiu neacreditat

Libertatea, ziarul care săptămâna trecută a dezvăluit plagiatul lui Roman, a arătat într-un articol publicat miercuri că CV-ul ministrului conţine o ciudăţenie. Florin Roman susţine că e licenţiat de două ori în Economie, o dată la UBB Cluj Napoca, în 1992-1996, şi apoi la Universitatea Athenaeum Bucureşti în 2008-2011.

În realitate, însă, Roman n-ar fi fost studentul UBB, ci al unui colegiu universitar neacreditat al Universităţii 1 Decembrie din Alba Iulia, intitulat Colegiul Universitar Economic şi de Muzeologie, iar la final a susţinut un examen de absolvire la UBB. Într-un răspuns oficial către Libertatea, UBB a precizat că acest examen nu echivalează cu o licenţă.

„Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat licență la noi, la Babeș-Bolyai. A dat la noi un examen de absolvire a unui colegiu urmat în Alba Iulia. Mesajele mele sunt două: trebuie corectat rapid în CV și în mesajul public. Și, fiind vorba de o persoană publică, dar oricine ar fi fost, trebuie să dea explicații pentru cei care sunt interesați. Atât pot spune acum”, a declarat rectorul UBB, Daniel David, pentru Libertatea.ro.

Dizertaţie plagiată

CV-ul ministrului conţine şi alte minciuni. Aşa cum tot Libertatea.ro a arătat, Roman şi-a trecut în CV o carte, "Teoria sistemelor informaţionale", care de fapt nu există. Când i s-a cerut să prezinte cartea, ministrul a susţinut întâi că nu o găseşte, ca apoi să recunoască faptul că n-a scris-o, ci are doar un articol pe această temă.

Totodată, Roman le-a trimis jurnaliştilor 10 pagini din lucrarea sa de dizertaţie, dar surpriză: toate sunt plagiate din lucrarea unui profesor din Timişoara, după cum a arătat verificarea lor. În apărarea sa, politicianul a susţinut că a copiat doar informaţii teoretice, din lucrări bibliografice, dar tot n-a lămurit de ce nu a pus la dispoziţia jurnaliştilor întreaga lucrare şi de ce le-a trimis taman paginile de teorie, dacă era sigur de autenticitatea lucrării.

Prima demisie din Guvernul Ciucă

Cert este că, în faţa acestor acuzaţii, Roman a cedat. Potrivit mai multor ziare din Bucureşti, premierul Nicolae Ciucă i-ar fi cerut să demisioneze, iar ministrul a făcut acest pas.

Pe pagina sa de Facebook, a anunţat miercuri că şi-a înaintat demisia, pozând în victimă. "Când albul devine negru, când orice vorbă îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau ca acest scandal să afecteze activitatea Executivului", a scris Roman.

El l-a acuzat pe Dacian Cioloş că a coordonat acest atac şi l-a anunţat că îl va chema la judecată: "Mi-a lipit eticheta de plagiator fără ca o instanță sau comisie să dea un verdict".

Florin Roman a mai scris că pleacă din funcţie cu fruntea sus. "În rest, celor care au pus ochii pe cele 2 miliarde de euro pentru “conectarea” în regim de monopol la digitalizare, vă spun un singur lucru: Ați învins! Nu ați reușit să mă acuzați de fapte penale, dar ați dus la demisia unui ministru pe neglijențe din CV", a scris el.

Roman a publicat şi imagini cu diplomele sale de studii.