Numele i l-au ales părinţii, care au hotărât că pe fiica lor trebuie s-o cheme ca pe o domniţă. Se pare că i se şi potriveşte, căci şi acum, când a ajuns în floarea vârstei, frumoasa se răsfaţă şi îşi satisface toate poftele.

Ruxi călătoreşte, se relaxează la masaje şi împachetări cu ciocolată, dar se străduie şi să-şi întreţină corpul la fitness. Toate astea pentru că vrea să fure privirile la fel ca atunci când era o fetişcană...

Single

Ruxanda Găvruţa a depăşit pragul vârstei de 30 de ani, dar asta n-o face să-şi dorească "să se aşeze la casa ei". Nu demult, a pus capăt unei relaţii despre care spune că s-a terminat prost, iar acum e singură. Nu-i pare rău, căci aşa îşi poate vedea de pasiunile ei, departe de a fi puţine.

În urmă cu şapte ani, a absolvit Facultatea de Drept, însă nu a profesat, ci şi-a pornit o afacere. "Era o lume prea dură pentru mine atunci", explică ea. Lumea pantofilor, în schimb, i s-a potrivit de minune, iar fata şi-a deschis un magazin cu încălţăminte. Şi nu de oricare, ci de lux. La preţuri piperate, pantofii nu se mai vând de vreun an, aşa că a fost nevoită să tragă obloanele. A luat-o de la început şi a hotărât ca în toamnă să-şi încerce norocul la examenul de intrare în Baroul de avocaţi.

În paralel, însă, continuă să-şi ocupe o mare parte din timp citind cărţi de nutriţie şi, bineînţeles, punând în aplicare sfaturile specialiştilor.

Răsfăţata Ruxi

Pentru a se menţine într-o formă perfectă, Ruxi respectă cu sfinţenie recomandările nutriţioniştilor. Ce carne? Ce grăsimi?... Tânăra consumă numai produse organice, peşte şi brânzeturi slabe. Iar ca tenul să arate proaspăt, mănâncă un bol de afine în fiecare zi, căci a citit ea că aceste fructe opresc îmbătrânirea. În plus, merge la fitness în fiecare zi a săptămânii, iar din program nu lipseşte nici masajul.

Cu asemenea antrenamente, nici nu e de mirare că Ruxi încă defilează pe podiumuri. "Domniţa" colaborează cu Marius Molan, de la Agenţia Mr. M. Models, care o cheamă de fiecare dată la prezentările mai importante. Iar ca să dea bine în lumea "glamour", roşcata trebuie să poarte haine pe măsură. De aceea, merge lunar la shopping tocmai la Viena, unde nu se opreşte până nu goleşte cardul. Mai nou, ca să mai scape de rutină, Ruxanda şi-a rezervat bilete şi pentru un sejur în Barcelona, ale cărei mall-uri şi le-a fixat deja în agendă. Plăcute îndeletniciri şi de invidiat...


PE TOCURI DE LUX
Ruxanda Găvruţa

vârstă: 33 ani
ochi: Verzi
zodie: Fecioară
înălţime: 1,76 m
măsuri: 92-62-92
greutate: 56 kg
hobby: modeling, nutriţie