Un bărbat în vârstă de 49 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a vrut să-şi scoată ilegal din ţară fiica minoră (17 ani) şi pe fetiţa acesteia, în vârstă de 2 ani, printre camioanele ce staţionau la controlul de frontieră în Borş. Voiau să fugă în Franţa, fără acordul tatălui fetiţei de 2 ani.
Conform unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, cei trei au fost descoperiţi marţi seară, pe sensul de ieşire din ţară, de frontieriştii din Borş.
"În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de un cetăţean român, Viorel V., în vârstă de 49 de ani, din judeţul Bihor, care încerca să o scoată ilegal din ţară pe fiica sa, minoră, în vârstă de 17 ani, şi pe fiica acesteia, nepoata lui, în vârstă de 2 ani", arată comunicatul ITPF Oradea.
La audieri, bihoreanul le-a spus poliţiştilor "că a recurs la această metodă deoarece fetiţa nu poseda documente de călătorie, iar tatăl acesteia nu era de acord ca ea să plece din ţară". "Aceştia intenţionau să ajungă în Franţa, unde bunicul îşi are domiciliul", mai arată informarea.
ITPF a deschis dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.