Educaţia şi sănătatea sunt servicii publice pe care un stat civilizat trebuie să le asigure la standarde superioare, fără ele o ţară neputând să aspire la dezvoltare şi nici locuitorii ei la o calitate bună a vieţii. Doi dintre reprezentanţii PNL Bihor, deputatul Florica Cherecheş, candidat la Camera Deputaţilor, şi prof.univ.dr. Nicolae Suciu, candidat la Senat, vor activa în viitorul Parlament în baza experienţei acumulate în cele două domenii.

Educaţie pentru fiecare

Între anii 2012-2016, Florica Cherecheş a lucrat ca secretar al Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, dar a contribuit şi la îmbunătăţirea legislaţiei din alte domenii, cum sunt protecţia copilului (acum legea adopţiilor permite familiilor să adopte mai uşor copiii din orfelinate, scutind statul de cheltuieli mari cu rezultate modeste) sau soluţionarea unitară a unor probleme ale comunităţilor (ca de exemplu pentru combaterea ambroziei şi poluării olfactive).

"Din cauza declinului demografic, migraţiei forţei de muncă, abandonului şcolar şi necorelării ofertei educaţionale cu cererea societăţii, am constatat că în regiunile cu dezvoltare economică a devenit o problemă existenţa forţei de muncă bine calificate. Pentru rezolvarea acestei probleme, am făcut demersuri de sprijinire a specializărilor tehnice din universităţi şi a învăţământului profesional dual, care combină cursurile din sălile şcolilor cu practica de la viitoarele locuri de muncă, pe baza contractelor dintre unităţile de învăţământ şi companii", spune deputatul Florica Cherecheş.

Deşi fostul ministru PSD Ecaterina Andronescu, care a desfiinţat şcolile profesionale, a blocat vreme de doi ani în Senat îmbunătăţirea legislaţiei privind învăţământul dual propusă de deputatul orădean, anul acesta Guvernul Cioloş a preluat prin OUG 81/2016 amendamentele Floricăi Cherecheş, rezultatul fiind, între altele, că elevii care urmează şcoli profesionale în alte localităţi decât cele de domiciliu vor avea gratuitate la transport, cazare şi masă în internate.

"În mandatul următor voi sprijini în continuare dezvoltarea învăţământului profesional dual, a sistemului de orientare şi consiliere în carieră, reintroducerea examenelor de admitere în licee diferenţiate în funcţie de specificul liceelor, introducerea examenului de Bacalaureat diferenţiat în funcţie de specificul liceului şi cu acces diferenţiat spre studiile universitare, simplificarea manualelor, dezvoltarea campusurilor şcolare şi universitare", spune Florica Cherecheş.

Sănătate pentru toţi

Născut în satul Cacuci (lângă Aleşd), dr. Nicolae Suciu este unul dintre bihorenii care au devenit somităţi în profesiile lor, fiind profesor universitar de Obstetrică-Ginecologie la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davilla din Bucureşti, director al Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, preşedinte al Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie şi manager al Maternităţii Polizu.

"Am acceptat să candidez la Senatul României din partea PNL Bihor după ce am remarcat modernizările spectaculoase făcute în sistemul sanitar din Oradea, precum reabilitarea şi dotarea cu echipamente şi aparatură a Spitalului Clinic Municipal şi a Spitalului Clinic Judeţean, înfiinţarea Centrului de Intervenţie Cardio-Vasculară Viva Anima în cadrul Spitalului Judeţean şi a Centrului Oncologic în cadrul Spitalului Municipal. Ca membru în Comisia de sănătate a Senatului, voi milita pentru ca statul român să adopte politici pentru sănătatea familiei, care stă la baza sănătăţii întregii societăţi, pentru încurajarea prevenţiei în sănătate şi pentru încurajarea medicilor şi asistenţilor să rămână în ţară", spune prof.univ.dr. Nicolae Suciu.

Programul de guvernare pe care PNL îl propune cetăţenilor români pentru următorii patru ani prevede: construirea a opt spitale regionale; construirea a 900 cabinete medicale în mediul rural şi în oraşele mici prin Programul Casa Medicului; garantarea accesului pacienţilor la medicamente prin actualizarea bianuală a listei medicamentelor compensate şi gratuite; derularea unor programe naţionale de educaţie şi prevenţie menite atât să îmbunătăţească starea de sănătate a cetăţenilor, cât şi să diminueze costurile tratamentelor; stoparea migraţiei medicilor prin dublarea salariilor acestora de la 1 iulie 2017; creşterea salariilor asistenţilor medicali în medie cu 20% în fiecare an din iulie 2017 până la dublarea acestora; implementarea unui program naţional special pentru 3 proceduri gratuite de inseminare in vitro, instituirea unui pachet mai larg de analize gratuite pentru femeile însărcinate de peste 35 de ani. "Consider că adoptarea unei legi a prevenţiei este vitală pentru România, deoarece ar permite prevenirea şi depistarea precoce a bolilor cronice. Aceasta va face ca populaţia să poată fi tratată mai uşor şi mai eficient, iar sistemul sanitar nu ar mai fi supus presiunilor financiare prin cheltuieli spitaliceşti care pot fi evitate", consideră prof.univ.dr. Nicolae Suciu.

(Advertorial)